Copaci pentru alt veac
Iată că ne gândim deja de o lună la viitor. Nu știu cum a fost pentru tine, dar mie mi se pare că a trecut foarte rapid. Între timp, toamna s-a așezat mai bine în jurul nostru, ora s-a schimbat, ziua s-a scurtat, copacii s-au golit binișor pe alocuri de frunze și dimineața e foarte frig.
Dacă te uiți însă cu atenție pe unele ramuri, vezi mugurii. Nu se observă ușor dar sunt deja acolo, pregătind primăvara pe care noi încă nu o vedem și nu o simțim. Viitorul e deja aici, nu-i așa?
Am ales să închei seria de texte pe tema lunii – viitorul – pornind de la această imagine a copacilor, pentru că se conectează cu o poveste veche care îmi place:
În anul 44 î.Hr. Cicero scrie un dialog filosofic celebru – Cato Maior de Senectute (Cato cel bătrân despre bătrânețe) și acolo citează un vers al poetului Caecilius Statius – Serit arbores, quae alteri saeclo prosint (Plantează copaci care să folosească altui veac).
Adică generațiilor viitoare.
Cicero scrie că dacă l-ai întreba pe un agricultor bătrân pentru cine plantează, ți-ar spune imediat că pentru zeii nemuritori care au vrut nu doar ca el să primească aceste daruri de la înaintașii lui, ci și să le dea mai departe celor care vin. El este, deci, o verigă într-un lanț, iar viitorul nu e un loc în care va ajunge, ci este ceva ce se scurge prin mâinile lui.
Primul nostru viitor e o persoană
Dacă stăm să ne gândim o clipă, ce este, de fapt, viitorul? În primele luni de viață, privirea unui bebeluș se îndreaptă deja spre locul unde urmează să apară ceva, cu mult înainte ca el să aibă capacitatea de a gândi noțiunea de mâine. Și astfel ne dăm seama că prima întrebare pe care și-o pune (impropriu spus, e dincolo de cuvinte) un om despre viitor este “Va veni cineva?”, “Dacă plâng, vine?”, “Dacă pleacă, se întoarce?”. Răspunsurile repetate la această întrebare construiesc la un nivel foarte profund încrederea: merită să aștepți.
Primul viitor ne este o persoană. Și a fost limpede acest lucru atunci când am găsit între cuvintele primite de la voi încredere, liniște, iubire, oameni.
Răbdarea față de viitor nu este, deci, doar o chestiune de voință, ci are o componentă relațională foarte puternică. Varianta modernă a experimentului bezelei (Marshmallow test) arată că autocontrolul copiilor nu este o chestiune de caracter, ci depinde foarte mult de încrederea pe care o au în adulți. Când adultul s-a ținut de cuvânt în faza inițială a testului (le-a adus creioane mai bune, cum promisese), ei au reușit să aștepte mai mult pentru a primi a doua bezea. Când adultul i-a dezamăgit (a promis creioane mai bune, dar s-a întors și a spus că nu mai are), ei au ”calculat” că o promisiune viitoare are șanse mari să fie falsă și au mâncat bezeaua, logic (poate că cea de-a doua nici nu ar mai fi venit vreodată, nu?).
Călătoria vieții
Să privim aceste tablouri: o serie pe care pictorul Thomas Cole a numit-o “Călătoria vieții”. Vedem același râu (tot mai lat), aceeași barcă, același călător, dar în patru momente diferite. Și un înger. Putem vedea în acest înger prezența celor care au avut grijă de noi. Vegetația, observăm, se schimbă. Copilul iese între maluri împodobite cu flori, tânărul are în depărtare un castel (proiecte? ambiții?), persoana matură trece printre stânci, prin ceea ce pare a fi o furtună, iar în ultimul tablou vedem cerul deschis, luminos și întinderea de apă liniștită. Speranță-luptă-liniștire.
Childhood, Youth, Manhood, Old Age, Thomas Cole, 1842, National Gallery of Art
Aceste tablouri mă fac să mă gândesc cum privește fiecare vârstă viitorul: în prima copilărie, viitorul este o persoană (vine cineva?), apoi este joc și poveste (ce voi fi când voi fi mare?), dominat de imaginație. Pentru adolescenți, viitorul este identitate (cine voi fi?), pentru ca în debutul vieții adulte să se transforme în vis (ce voi face cu viața mea?). La mijlocul vieții, viitorul se poate transforma în întrebare, în alegere (ce anume contează?), iar la vârsta a treia în reflectare, devine sens (ce las în urmă?), pentru ca apoi să se continue prin sau către alții (ce rămâne după mine?).
Vedem cum grija traversează toate etapele, începând de la cei care au grijă de noi până la cei de care noi ne îngrijim. Copilul învață să aștepte pentru că un adult s-a ținut de cuvânt, adolescentul își construiește viitorul oglindind modul în care se simte acceptat și autonom, tânărul are nevoie de un mentor care să îl inspire și să creadă în visul lui, adultul de la mijlocul vieții își găsește sensul în grija pentru ce e important (în special oamenii din jur), vârstnicul le transmite acestora darurile sale.
De-a lungul vieții, ne trăim viitorul după mai multe ceasuri (cronologic, subiectiv – al orizontului, social – normele fiecărei vârste, relațional – măsurat de timpul celorlalți, fie copii, prieteni, părinți). Dacă aceste ceasuri merg cu viteze diferite, apar tensiuni. La 40 de ani, de exemplu, te poți simți tânăr și entuziast și în același timp presat sau în urmă. Sunt cercetări care arată, de altfel, că după 40 de ani oamenii se simt cu aproximativ 20% mai tineri decât vârsta lor reală.
Totodată, poate că analizându-te poți descoperi și că gândirea despre viitor are mai multe moduri:
- simulare (îți imaginezi cum va fi)
- predicție (estimezi ce se va întâmpla)
- intenție (îți propui ceva)
- planificare (îți organizezi pașii).
Și dacă ne întoarcem la copac și la mugurii lui, putem spune că a avea grijă înseamnă să crezi în creșterea celuilalt înainte ca el să se vadă pe sine, înseamnă să ai grjă de viitorul lui până când poate reuși singur. Amintește-ți cine a făcut sau face asta pentru tine și pentru cine faci tu acest lucru.
Să trecem la acțiune
În cele din urmă, cred că ne este de folos analiza modului în care ne gândim la viitor, anume dacă folosim filtrul evadare sau resursă. Aceeași activitate – gânditul la viitor – poate fi una sau alta în funcție de ceea ce anume face pentru tine, iar argumente sunt pentru ambele variante.
Este evadare dacă te duce departe de ceva greu, prezentul pare, prin contrast, mai gol, viitorul imaginat nu include obstacole și e aproape ideal, în plus e vag, nefiind legat de o dată fixă sau un rezultat anume și e chiar grandios, înlocuind pur și simplu prezentul și negând realitatea.
Pe de altă parte proiecția în viitor este mai degrabă resursă dacă te duce spre ceva dorit, îți dă mai multă energie, claritate, entuziasm, include și obstacole, fiind specifică, cu o scenă și un prim pas. Acest tip de proiecție – resursă are rol de a organiza și orienta prezentul, poate fi oprită ușor și în mod definitoriu integrează realitatea. Pe scurt, o proiecție bună a viitorului este una din care te întorci mai bogat în prezent. Mai motivat(ă) să acționezi pentru el.
Vom încheia așadar cu o trecere la acțiune. De la simțit la văzut, de la substantiv la verb.
Spuneam data trecută că în răspunsurile primite viitorul era mai degrabă stare, nu faptă. Poate că e bine să modificăm ceva aici. Știm că ne imaginăm abstract ceea ce e departe (valori, dorințe, stări), iar ceea ce e aproape ne imaginăm concret (locuri, oameni, acțiuni). Pe de altă parte mai știm și că imaginile mentale cântăresc mai mult decât cuvintele și, în plus, atunci când ne imaginăm concret un eveniment viitor, el va avea deja o greutate mai mare pentru noi – ne e mai ușor să-l alegem, să ne ținem de un plan care să-l susțină. Un viitor văzut e mai aproape.
- Așa că te invit să alegi un cuvânt care îți vine în minte legat de viitor și să îi construiești o scenă. Unde ești? Ce anotimp este? Cine este lângă tine? Ce auzi? Ce gesturi faci?
- Scrie o scrisoare cuiva care este cu aproximativ 30 de ani mai tânăr decât tine și cuiva care este cu 30 de ani mai în vârstă decât tine (poate fi oricine, la aceste vârste, orientativ) și spune-i ce ai înțeles până acum despre viitor, ce ai fi vrut să știi mai devreme și ce ai vrea să-l/o întrebi despre viitor.
- Gândește-te la tablourile lui Thomas Cole de mai sus. În ce barcă te afli acum? Scrie pentru fiecare dintre aceste vârste o propoziție care începe cu “Viitorul este …”. Ce ai completa tu, cel de la fiecare vârstă? Pune-le apoi una lângă alta, vezi ce se schimbă și ce rămâne la fel.
- Alege o valoare importantă pentru tine și gândește-te care e primul pas pe care îl vei face mâine în direcția ei, a unui viitor în care valoarea alesasă să fie bine reprezentată.
Mă uit acum la un copac din fața ferestrei și caut cu gândul mugurii. Îți doresc o iarnă cu muguri mulți, un înger care să îți fie alături pe cursul de apă și care să lucreze prin oamenii de lângă tine, precum și curajul de a planta ceva ce poate nu vei vedea crescând.
Poate că, într-adevăr, viitorul doar trece prin noi. Și asta nu e deloc puțin lucru.