O aritmetică surprinzătoare
Există perioade în viață în care ne surprindem făcând socoteli. Nu doar cu banii, ci și cu timpul, energia, disponibilitatea, răbdarea, bunăvoința noastră. Cât mai avem? Cât mai putem oferi? Cât ne permitem să dăruim fără a rămâne în deficit sau cu o senzație de dezechilibru?
Trăim într-o lume și într-o perioadă în care acești doi poli dansează mai mult sau mai puțin grațios:
- minusul, partea de lipsă: simțim că nu e destul câte ceva, trăim FOMO, teama că ne scapă ceva esențial, că nu suntem acolo unde am vrea să fim și cum am vrea să fim;
- plusul, hiper-pluralitatea chiar: avem informații și resurse de tot felul, variante și posibilități nenumărate, ni se propun cursuri despre abundență și despre decizii sănătoase în mijlocul atâtor alternative și scenarii de viață.
Mă uit la norul de cuvinte care s-a format în jurul generozității, văd acest dans, iar din pașii lui parcă se creează o înțelegere, un sens pe care îl împart cu tine, dar nu înainte de a te invita să stai și tu câteva clipe cu aceste cuvinte. Ce poveste îți spun? Cum se leagă de experiențele tale? E vreun mic indiciu pentru tine aici?
Eu văd aici un fel de aritmetică a vieții, a condiției de om, un gen de algebră diferită de cea din manuale. Bunătatea nu se împuținează atunci când este oferită. Atenția nu se consumă prin împărțire, ba chiar se poate înmulți. Căldura umană nu se termină când ajunge și la ceilalți. Dimpotrivă, toate acestea cresc atunci când le punem în mișcare, ca să ne amintim puțin și de tema lunii trecute 😊
Poate că îți spui că toate cer timp și o anumită stare de spirit. De acord. Cu totul. Are și generozitatea o limită și cred că merită căutată. Poate că și tu ești, de pildă, peste măsură de generos (generoasă) cu timpul tău uneori. Asculți tot felul de oameni, înoți prin tot felul de știri, reel-uri, postări, învățături online. Susții cauze sau persoane care nu se susțin pe ele însele, deși au posibilitatea să o facă. Spui da acolo unde poate ți-ar fi mai folositor un nu și refuzi experiențe care ți-ar fi prielnice. Sau poate că nu, poate că găsești ușor proporția bună, faci natural aceste alegeri și-ți păstrezi un flux bun al resurselor de tot felul, caz în care mă bucur pentru tine și pentru cei din jurul tău.
Mă întorc la generozitate, dintr-un alt unghi, inspirată tot de norul de cuvinte. Generozitatea este asociată adesea cu bani, cu donații, cu contribuții măsurabile. Tocmai am trăit această formă a ei prin implicarea în evenimentul Swimathon București, alături de oamenii care au făcut donații și mai ales alături de colegii și prietenii din comunitatea de tango București. Le mulțumesc încă o dată.
Există, pe lângă acest gen de generozitate, o altă formă a ei, care se manifestă în feluri mai discrete, mai ușor de trecut cu vederea (chiar și de cei care beneficiază de ea) și, tocmai de aceea, atât de prețioasă. Mă refer la disponibilitatea de a fi alături, deschiderea, strădania de a fi omenos, recunoștința spontană, atenția acordată celuilalt, scuturarea constantă a presupunerii că ne cunoaștem sau că înțelegem ce și cum trăiește celălalt.
Alteori generozitatea poate însemna să faci loc: unui fel de a fi, unei povești, unei emoții, unei întâlniri, unei tăceri. Poate că în aceste spații împărtășite se naște omenia, în variantele ei cele mai generoase și mai accesibile, în același timp.
La finalul lunii, eu și psihoterapeut.ro, alături de Ioana Guică de la Eat to Connect îți propunem o întâlnire cu tematica generozității. Ne adunăm la un picnic în parc, pe 30 iunie (marți seara, de la 7), fiecare cu o gustare preferată pe care să o împartă și cu alții (sau cu o băutură răcoritoare), fiecare gata să primescă ce aduc ceilalți și să mulțumească pentru cele primite. Dacă îți sună bine, ai aici formularul de înscriere. Locurile sunt limitate pentru că ne place să ne întâlnim cu grupuri mici, în care oamenii se simt văzuți, auziți, în care putem acorda cu generozitate timp fiecăruia.
