Omul cinstește locul… și lucrul pe care îl face
Puțină istorie
Am lucrat o vreme în marketing research, coordonând proiecte de analiză calitativă. Pentru unul dintre clienți făceam focus-grupuri ca să testăm reclame. În astfel de contexte se pot naște tot felul de tensiuni. Bugetele de marketing și publicitate trebuiau gestionate bine, agenția de creație își susținea ideile, iar preferințele consumatorilor ne duceau într-o direcție pe care noi, oamenii de research, căutam să o identificăm cât mai clar, cât mai obiectiv.
Project managerul de la client trebuia să gestioneze toate aceste fire și interese diverse și o făcea cu atâta pricepere și grație, încât întâlnirile și discuțiile pe care le aveam erau dintre momentele plăcute ale zilei. Și mai ales reușeam să facem treabă bună în echipă. M-am gândit atunci ce e diferit la ea față de alți colaboratori sau clienți de-ai noștri. Competențe și informații aveau mai mulți. Nu era singura cu ani de experiență. Abordam și cu ea subiecte dificile, ca și cu alți clienți. Glumeam uneori, dar făceam asta și cu ceilalți. Spunea ce preferă, cum vede lucrurile și ne dădea feedback deopotrivă încurajator, apreciativ sau negativ dacă era cazul.
Diferența stătea, aș zice, în modul personal în care folosea aceste resurse profesionale. Reușeam să văd omul și mă vedea ca om, fără să fie nevoie de familiaritate sau prietenie. Colaboram ca doi oameni care se pricep, fiecare în domeniul său, care se străduiesc să atingă niște obiective și în același timp reacționează integral, ca oameni, nu numai ca două roluri profesionale sau sociale.
Venim în prezent
Răspunsurile primite la întrebarea despre ce faci foarte bine profesional și ce ai vrea să mai ”șlefuiești” m-au făcut să mă gândesc la colaborarea cu această persoană despre care am povestit. Pentru că printre aspectele de dezvoltat ați menționat mai multe trăsături de personalitate, elemente relaționale de genul încredere sau răbdare, alături de skill-uri, competențe, stiluri cognitive legate de un domeniu sau o sarcină specifică.
Înainte de toate și dincolo de toate suntem oameni. Stai câteva clipe cu acest gând. În ce mod felul tău de a fi atinge priceperea ta, proiectele tale, arta ta, felul tău de a te exprima profesional? Caută să-ți amintești unde, când și de cine ai fost văzut ca persoană în munca ta sau când ai văzut tu pe cineva, la rândul tău, ca persoană întreagă în timpul unei colaborări profesionale.
Cred că ajută mult să realizezi cât mai des, cât mai clar că omul care primește ceva ce tu faci are o poveste de viață complexă, un fel de a fi, un loc în care poate fi întâlnit ca om, chiar și în context profesional.
Și atunci zicala să faci ca pentru tine, care s-ar traduce ca a face ceva temeinic, cu grijă și responsabilitate, cu implicare – are și nu are sens. Are sens pentru că atunci când faci un lucru bine, te construiești și pe tine. Doar că atunci când faci ceva cu dedicare pentru omul care va beneficia de munca ta, atent(ă) la el și la ce i se potrivește, îl bucură, are sens pentru el, mai sugestiv ar fi să zicem să faci ceva ca pentru omul care primește.
În munca de psihoterapie, acest mod de a face dă cele mai bune rezultate. Aici vorbim de obiective, rezultate, dar mai întâi de toate vorbim de alianța terapeutică. Cercetarea asupra alianței terapeutice arată în mod consistent o asociere pozitivă între calitatea alianței și rezultatul terapiei.
Alianță. A fi și a face într-un balans bun. Ne vedem, ne auzim, suntem aici. Suntem împreună într-un anume fel, în timp ce facem. Noi, oamenii care suntem, cu priceperile, cunoașterea și eforturile noastre puse laolaltă într-un mod specific, personalizat. Noi, cu istoria noastră de viață pe care încercăm să o valorificăm în prezent, dacă e adecvat, mai degrabă decât să o lăsăm să ne încurce sau să o ignorăm. Și asta face ca încrederea și rezultatele să apară mai repede.
Focus pe resurse
Deși nu au fost suficiente răspunsuri pentru a avea o statistică relevantă, observ o tendință: sunt mai puține exemple de ”priceperi”. Pot fi multe motive pentru asta. O ipoteză e aceea că se pune focus pe ce ar fi de îmbunățit. Mă întreb dacă acest fel de a ne vedea în rolul profesional e constructiv pe termen lung. Dacă nu poate fi copleșitor uneori.
În cazul în care ești unul dintre oamenii care se îndoiesc de priceperea lor profesională, poate că n-ar strica să-i întrebi pe cei de lângă tine, care te cunosc, cu care ai făcut proiecte, ce apreciază la tine, ce faci foarte bine. Ce ai făcut (ca) pentru ei și a contat. Ce consideră că ai făcut cu grijă, gândindu-te la cine primește. Și să pornești de acolo.
