Septembrie 2024 – Întâlnirea cu celălalt sau despre empatie

Întâlnirea cu celălalt sau despre empatie

temă coordonată de Oana Nica și Dana Mărghidan

A ieși din propriile limitări, dintr-un egoism în care doar propriile păreri contează, presupune renunțarea la confortul personal și întălnirea cu ceilalți diferiți, care nu ne pot oglindi sau care ne oglindesc altfel decât am vrea, pe care nu îi putem convinge cu propriile adevăruri sau propriile conflicte. Altfel, riscăm să ne păstram o părere superficială despre sine, în general bună, însă netestată în grupuri, în relații, în realitate, mai ales cu persoane noi.

Există un fel de loialitate asociată unei bule formată din oameni care ne aprobă, ne validează și ne confirmă, cu care interacționăm confortabil și oarecum previzibil.

Atunci când acest scenariu se schimbă (cu oameni noi sau chiar cu unii oameni din ”bulă”) poate fi dureros, însă abia atunci putem să ne exersăm empatia și să realizăm un contact mai bun cu realitatea (a altuia și a noastră). Când vedem că ne iese pe gură : « NU! Nu e adevărat, e greșit! » sau când resimțim brusc impulsul de a judeca gândirea și opiniile altuia, felul lui de a fi ori simțim iritare, chiar furie din cauza opiniilor lui diferite sau a lucrurilor pe care interacțiunea le scoate la suprafață – poate fi o oportunitate pe care poate nu suntem obișnuiți să o valorificăm.

Pentru tine, care sunt primele 3 cuvinte asociate cu ”empatie”?

Copil, părinte, adult – o mică istorie a empatiei

Cuvintele trimise de voi, pe care le-am aranjat în norul de cuvinte de mai jos, pot fi transpuse vizual, cinematografic, într-un fel de scurt-metraj:

Doi oameni se întâlnesc, se ascultă unul pe altul cu atenție, intră în acțiune acest ferment, acest ingredient miraculos care este curiozitatea, se activează niște emoții care încălzesc acest loc al întâlnirii și îl fac mai sigur, poate chiar îl lărgesc, așa încât să încapă și aspecte mai puțin simpatice ale fiecărui protagonist. Când scena se încheie, fiecare se simte oglindit cu bunăvoință și primit.

Cât de des trăiți acest gen de întâlnire? Cât de realist e filmul? Putem face acest lucru reciproc? Primirea pe care mi-o imaginez eu bună seamănă cu ceea ce ai tu nevoie ca să te simți primit? Despre relația părinte-copil se spune ca e asimetrică (părintele e cel primitor, empatic), însă pe măsură ce copilul crește și devine adult, această asimetrie se mai reduce, fără a se schimba natura relației, așa încât să încapă și părintele, cu darurile și limitele lui.

Cum ne ducem în relații – mai mult ca niște copii, așteptând înțelegere, afecțiune și acceptare; ca niște părinți, grăbindu-ne să le oferim sau ca niște adulți, ca oameni care rezonează fiecare la condiția umană a celuilalt? Credeți că poate fi antrenată, dezvoltată capacitatea empatică sau e mai degrabă înnăscută? Votați varianta pe care o considerați potrivită:

Până acum, se pare că tema lunii septembrie e prolifică, a generat multe întrebări și participarea voastră, ceea ce ne alimentează și nouă inspirația și plăcerea de a descoperi împreună.

Povești adevărate despre empatie

Așadar, empatia se construiește în timp! Toate răspunsurile voastre au venit în această direcție, a construcției, antrenării, dezvoltării empatiei umane.

Unde și cum se poate dezvolta empatia? Terapia încurajează această atitudine neutră de ascultare și tact empatic și pentru că terapeutul are nevoie de timp pentru a-și înțelege pacientul, pentru a-l cunoaște, dar și pentru a modela această resursă la pacient, pentru a-i oferi „gustul” bun al empatiei. Atunci când primești empatie, ești mult mai pregătit să o oferi. Și în familie părinții pot ajuta copiii, la orice vârstă ar fi, să își dezvolte empatia, să se „pună în papucii celuilalt” pentru a vedea/simți și din altă perspectivă decât cea proprie, pentru a crește emoțional și relațional. E un dar și o oportunitate să pleci în viață fiind empatic cu cei dragi. Lipsa empatiei costă foarte mult , atât când nu o oferi tu, cât și când nu o primești…

Îmi amintesc de un context în care am plecat val-vârtej la cabinet, însă ajungând acolo, am realizat că nu am cheile de la intrare la mine. A fost cam trist, era prima zi de școală și nu era liber orașul – un of mare, știți și voi cum e, nu mă îndoiesc. Am sunat imediat la președinta blocului. Ce șansă să dau de o femeie umană! S-a dus repede sus, a luat cheile de rezervă, mi le-a dat, eu aveam fructe la mine de la tata, am făcut schimb, iar la final, mi-a spus ca o mamă bună, deși nu ne știm prea bine: „Hai du-te și fă-ți treaba la cabinet acolo și mai vorbim după aceea.“ M-a uns la suflet, toată lumea trece prin neplăceri, dar să întâlnesc la greu un om sufletist și să mai primesc și o vorbă bună în loc de o ironie sau o șicană, mi-a făcut ziua frumoasă. Cred că și terapeuții mai greșesc și mai au și ei nevoie de încurajări din când în când.

Voi în ce contexte ați primit empatie și asta v-a făcut ziua mai frumoasă? La ce manifestare de empatie ați asistat și v-a uimit ce efecte extraordinare poate avea?

Asteptăm răspunsurile voastre cu mici ilustrări ale empatiei, orice poveste împărtășită e inspiratoare pentru noi toți. Așa avem mai multe șanse să ne construim o lume mai empatică, nu ca un ideal, ci ca o reprezentare mai clară a unui proces, cu mai multă conștientizare și cu mai multă primire. Ca de obicei, vom folosi ideile voastre pentru a lărgi această experiență de a fi împreună, de data aceasta în jurul empatiei.

Viața bate filmul

Am adunat pe parcursul lunii câteva reflecții de-ale voastre despre empatie și vedem că ea apare acolo unde există ascultare reciprocă, acceptare, înțelegere și atenție. Nu e nevoie de mult ca să se schimbe starea de spirit a cuiva care o primește, ziua întreagă și uneori viața. Gesturi mici pot produce efecte mari, uneori și la mult timp după ce au fost făcute. Au fost surprinzătoare și foarte frumoase poveștile trimise, care spun, printre altele, că un gest cald poate veni de la un om pe care nu l-ai vedea făcând asta, într-un context care nu e chiar prielnic empatiei:

De curând am făcut entorsă, eram în oraș și pentru că mă durea glezna oribil de tare și nu mai puteam coborî scările la metrou, am chemat un Bolt. A venit, la volan un șofer gen “băiat rău” – tatuat tot pe brațe, cercei în urechi, tricou stilish rupt. Deși nu oprise departe de mine, eu tot simțeam ca pe un efort uriaș și dureros la pășit și mergeam încetișor. Mă așteptam să se enerveze sau să fie dur. Însă omul a coborât din mașină: “aoleu, ce ați pățit?”, “o, vă doare, haideți, luați-mă de braț să vă ajut să urcați în mașină”… Am fost atât de recunoscătoare și impresionată de empatia lui și că mi-a oferit sprijin.
Eram în metrou și aveam în brațe 2 plușuri din alea pufoase și frumoase și mărișoare. Urma să mă duc la o onomastică. A trecut o femeie săracă, cu fetița ei de cam 10 ani, care cerșeau… Mi-a venit să ridic ochii și am văzut fetița care trecuse de mine, cum întorsese capul și se uita cu regret la plușuri. M-am dus și i-am spus să își aleagă unul (mă împăcasem cu hotărârea că va trebui să mai fac un drum să iau încă unul). A fost foarte surprinsă. A ales unul. Eu m-am întors la scaun. Înainte de a mă așeza, m-am mai uitat o dată la fetița care continuase să meargă în față, dar cu capul întors la mine, ținând strâns la piept plușul și având o privire atât de recunoscătoare, că m-a topit. A fost cel mai sincer mulțumesc pe care l-am primit din priviri.

Ne-a plăcut să adunăm răspunsurile voastre despre posibilitatea de dezvoltare, de creștere a empatiei, ne dă speranță și ne dorim să contribuim și noi acum la asta, cu ceea ce facem aici, împreună.

Ne-am gândit la 2 filme care au momente de empatie sau relații în care oamenii sunt empatici, fiecare în felul său și credem că ar putea să ne inspire pe toți, deși știm că viața bate filmul și ca în fiecare zi putem întâlni momente mai mici, mai mari, uneori spectaculoase de empatie și umanitate.

Mary Poppins

Primul film care mi-a venit in minte, legat de empatie, e Mary Poppins: protagonista era o dădacă foarte bună, nu pentru că avea puteri magice, ci pentru că înțelegea foarte bine cum aveau copiii nevoie să fie. Asta a făcut posibilă o sincronizare magică, practic a schimbat totul, a reglat întreaga lume. Și apoi a plecat, ceea ce a fost, de asemenea, impecabil 😊

Alina Ionescu, psihoterapeut

Billy Elliot

E ceva atât de puternic și de frumos în zâmbetele care apar pe fețele oamenilor când simt apropierea altor oameni, strădania lor de a-i înțelege, de a le veni în întâmpinare! În mijlocul lumii aspre din nordul Angliei, înconjurat de oameni cu situații grele de viață și cu puțină susținere din partea familiei, Billy reușește să valorifice fiecare fărâmă de empatie, să înflorească și să-și urmeze visul (aproape) imposibil.
Din acest motiv am ales să vorbesc despre Billy Elliot în încheierea temei din această lună: să ne urmăm visele, să ne construim un drum de viață potrivit nouă e o strădanie care nu poate fi realizată solitar și care se poate bloca dacă nu primim empatie. Nici nu e nevoie de mult: o încurajare când eziți, o glumă când ești necăjit, o privire care spune: te văd! Și ele pot apărea uneori tocmai când nu te aștepți, de unde nu te aștepți.

Dana Mărghidan, psihoterapeut

Lăsăm aici, să fie pentru inspirație și pentru zilele ploioase, o listă mai lungă cu filme care vorbesc despre empatie în fel și chip:
https://www.ranker.com/list/best-movies-for-empaths-to-watch/ranker-film

Vă mulțumim că ne sunteți alături!

Echipa psihoterapeut.ro