Iunie 2025 – Prevenția violenței

Prevenția violenței

temă coordonată de Oana Nica

Zilele trecute, o femeie însărcinată a fost ucisă în plină stradă, în fața copilului ei. Crima a fost comisă de fostul ei partener, care apoi s-a sinucis. Din nou. Încă o viață pierdută. Încă un copil traumatizat. Încă o societate care vorbește o zi, două, trei… apoi uită.

S-au scris articole. Psihologi și psihiatri au analizat fenomenul: acting-out, prăbușire narcisică, imposibilitatea simbolizării pierderii. Da, toate sunt valabile. Dar nu suficiente. Și oricum nu ajung într-o formă accesibilă, cu impact, la oamenii care au cel mai mult nevoie.

Eu am lucrat ani de zile într-un centru împotriva violenței domestice. Știu ce înseamnă intervenție. Știu că există cursuri pentru polițiști, ordine de protecție, linii telefonice. Și totuși… femeile continuă să moară. Și agresorii – mulți dintre ei – nu ajung niciodată să ceară ajutor, să înțeleagă ce se rupe în ei sau măcar să vorbească.

Cum ajungem aici?

Poate pentru că unii oameni cresc în tăcere, în lipsă de iubire, în convingerea că „iubirea e posesie”.
Poate pentru că suferința nu e recunoscută ca legitimă decât atunci când explodează.
Poate pentru că nu am învățat încă să simțim, să fim în relații fără să distrugem.

Cum prevenim?

Am convingerea că nu doar prin legi, ci și prin gesturi simple, umane, de zi cu zi.
Prin educație afectivă reală. Prin dialog. Prin sprijin emoțional oferit la timp.
Prin schimbarea felului în care gândim despre despărțire, pierdere, iubire, furie.

Dar nu am toate răspunsurile. Tocmai de aceea vă scriu. Pentru că suntem mulți care am văzut, am trăit, am ascultat astfel de povești – și, poate, împreună putem construi un sens nou.

Întrebare deschisă pentru voi, cititorii acestui site:

Ce credeți că putem face, fiecare dintre noi, pentru ca oamenii să nu mai ajungă în acest punct extrem – în care singura formă de „ieșire” e crima sau autodistrugerea?

Ce poate face un psihoterapeut?

Ce poate face un părinte?

Ce poate face un prieten?

Ce poate face o comunitate?

Scrieți-ne. Puneți gândurile voastre alături de ale noastre. Poate că nu putem opri totul, dar putem continua altfel.

Nu există răspunsuri ușoare, dar există speranță în fiecare dintre noi

De data aceasta, întrebările noastre au rămas fără răspuns. Știm că e un subiect copleșitor. Știm că e greu să ne gândim la durerea asta, să vedem atâta suferință și să ne simțim neputincioși. Poate că ați citit mesajul nostru și ați simțit o greutate, o apăsare. Și e firesc. Nu există răspunsuri simple la întrebări atât de complicate. Nu există o formulă magică pentru a schimba dinamici sociale atât de complexe.

O picătură contează

Dar tocmai în această dificultate stă și puterea noastră. Poate că nu putem schimba lumea într-o zi, dar putem schimba câte o mică parte din ea, în fiecare zi. Putem alege să fim un pic mai atenți, un pic mai prezenți, un pic mai aproape de cei din jurul nostru.

Un cuvânt bun, o întrebare sinceră, o mână întinsă. S-ar putea să nu pară mult, dar fiecare gest contează. Fiecare gest construiește o rețea de sprijin, o punte de legătură, o șansă pentru ca cineva să nu se simtă singur în fața unei lupte interioare.

De ce credem asta?

Pentru că știm că legătura umană poate fi o forță vindecătoare. Chiar și un mic gest de empatie poate deschide o ușă, poate aprinde o speranță.

Nu e vorba despre a rezolva problemele altora, ci despre a fi acolo. Despre a le arăta că nu sunt invizibili.

Împreună, pas cu pas

Așa că, data viitoare când veți simți că subiectul e prea greu, amintiți-vă că nu trebuie să aveți toate răspunsurile. E suficient să fim dispuși să fim acolo, să ascultăm și să oferim o picătură de sprijin.

Cred că împreună, pas cu pas, cu aceste mici gesturi umane, putem construi o lume în care nimeni să nu mai ajungă în punctul în care singura „ieșire” pare a fi distrugerea.

Așadar, ce gest mic, dar semnificativ, ați făcut recent pentru cineva sau credeți că ați putea face săptămâna aceasta pentru cineva din jurul vostru? Sau ce gest mic ați primit recent de la cineva și a contat?

De ce tăcem când violența vorbește? O convorbire necesară

Am lansat o invitație, o întrebare simplă, dar profundă: cum reacționăm unii față de alții atunci când apare violența domestică? Obișnuitul nostru dialog cu voi, cei care ne citiți, a fost mai puțin efervescent decât la alte teme propuse. Poate pentru că violența domestică este un subiect încărcat, adesea ascuns în umbre și în tăceri. Poate pentru că atunci când o temă e mai complexă, considerăm că experții sunt cei care au un cuvânt relevant de spus și ne retragem, lăsându-i să acționeze pe cei mai pricepuți.

Ne dorim să punem umărul la schimbarea acestei mentalități. Fiecare om care vede, aude, știe despre o situație de violență domestică poate face ceva relevant, poate căuta sprijin sau poate arăta solidaritate cu cei în dificultate. Nu e nevoie de diplome sau autorizații pentru asta, ci doar de încrederea că gestul nostru uman contează.

Oamenii pricepuți într-un domeniu, experții, au rolul lor și momentele lor de acțiune, dar nu pot rezolva probleme complexe fără sprijinul larg și constant al comunității, fără efectul protector al unui grup care să acționeze la ”firul ierbii”, fie că este vorba despre vecini, trecători de pe stradă, colegi de serviciu sau prieteni.

Am avut recent privilegiul de a sta de vorbă cu Iolanda Beldianu, o personalitate remarcabilă: profesor la Facultatea de Psihologie și Științele Educației din Brașov și fondator al Asociației Pas Alternativ din Brașov, asociație care sprijină persoanele care trec prin situații de abuz. Discuția noastră a fost una revelatoare și ne-a oferit perspective esențiale asupra complexității violenței domestice și a drumului către o societate mai sigură și mai empatică.

Punctele cheie ale discuției cu doamna psiholog Iolanda Beldianu:

• Importanța grupurilor de suport: am vorbit despre rolul vital pe care îl joacă aceste grupuri, oferind un spațiu sigur pentru victime, unde pot găsi înțelegere, validare și resurse pentru a-și reconstrui viețile. Este un loc unde tăcerea este înlocuită de solidaritate.
• Consilierea agresorilor – o necesitate adesea ignorată: un aspect crucial abordat a fost necesitatea consilierii agresorilor. Doamna psiholog Beldianu a subliniat că, fără intervenții specializate care să vizeze schimbarea comportamentului și a mentalității agresive, ciclul violenței riscă să se perpetueze.
• Responsabilitatea – o povară distribuită, nu împărțită: am clarificat conceptul de responsabilitate. Violența este responsabilitatea exclusivă a agresorului. Totuși, am discutat despre responsabilitatea societală de a interveni și de a oferi sprijin, nu de a „împărți” vina între victimă și agresor.
• Serviciile de probațiune și rolul lor în consilierea agresorilor: o alternativa ar fi ca agresorii să fie consiliați și monitorizați eficient în cadrul serviciilor de probațiune. Acest lucru este un pas esențial pentru reeducarea lor și pentru protecția comunității, asigurând totodată un cadru securizant și pentru specialiștii care intervin.
• Profesioniștii din prima linie au și ei nevoie de sprijin: un punct deosebit de important a fost cel legat de necesitatea ca specialiștii care intervin în cazuri de violență – fie că sunt polițiști, preoți, medici sau asistenți sociali – să primească ei înșiși traininguri specifice și suport emoțional. Acestea i-ar ajuta să-și gestioneze propria relație cu violența (profesional și personal) și să ofere un sprijin mai eficient victimelor, evitând victimizarea secundară.

Această discuție ne-a reamintit că violența domestică nu este doar o problemă individuală, ci una care necesită o abordare sistemică și implicarea întregii comunități. Nu putem rămâne tăcuți. Trebuie să educăm, să intervenim și să construim un mediu în care siguranța și respectul sunt norme, nu excepții.

Vă invităm să urmăriți interviul complet cu Iolanda Beldianu pentru a aprofunda împreună aceste subiecte și a descoperi cum fiecare dintre noi poate contribui la ruperea cercului violenței. Ne puteți scrie în continuare cu ecouri ale acestei teme la echipa@psihoterapeut.ro.