Mai 2025 – RĂBDAREA
Cu răbdarea treci și marea?
temă coordonată de Dana Mărghidan
Am ales pentru luna mai tema răbdării și pornim, ca de fiecare dată când explorăm un subiect, cu multe întrebări, curiozitate și mai ales cu invitația către voi de a ne însoți în această explorare.
Atunci când auziți cuvântul “răbdare” care sunt primele lucruri la care vă gândiți?
1.
2.
3.
Ideea mi-a venit într-un context care cerea multă răbdare. Așteptam să iau cina la o terasă a unui restaurant cu mulți clienți, fără alte opțiuni în zonă și după destul de multe ore de la ultima masă. Ca apa și uleiul, aș zice, răbdarea și foamea nu merg prea bine împreună. Pe de altă parte, era un prilej bun de antrenare a răbdării. Nu ni se spune din copilărie că e o virtute-cheie? Cu răbdarea treci și marea. Doar dacă mai și înoți, desigur sau folosești o ambarcațiune, descoperim pe parcursul vieții.
Fără răbdare, viața în comunitate ar fi un calvar și adesea simțim acest lucru în trafic sau într-o discuție. Cu suficient de multă răbdare, un proiect complex se poate dezvolta, poate înflori, o situație tensionată sau aparent fără ieșire se poate clarifica, așa cum se luminează cerul după furtună. Unele lucruri nu pot fi grăbite, pur și simplu. Merele se coc în ritmul lor, după ce mai întâi copacul a înmugurit, a înfrunzit, a fost în floare.
…dar știm când răbdarea e suficientă, când e posibil sa trecem granița spre nepăsare, demobilizare, apatie sau exces de îngăduință? Câtă răbdare e prea puțină și ne face să fim intempestivi, pripiți, impulsivi? Ce calitate sau mod de exprimare a răbdării ne servește cel mai bine pe noi și relațiile noastre? Haideți alături de noi în luna mai, pentru a ne pune laolaltă perspectivele, întrebările și experiențele legate de răbdare.
Antrenamentul de azi
De obicei aștept cu răbdare și multă curiozitate cuvintele pe care le asociați cu tema lunii. Norul acesta de cuvinte mi se pare un concentrat de înțelepciune de grup în legătură cu tema răbdării. Încă o confirmare a proverbului ”Dacă vrei să mergi repede, mergi singur. Dacă vrei să ajungi departe, mergi în echipă.” Din această perspectivă, voi toți, cei care sunteți abonați la newsletter și ne trimiteți perspectivele voastre, constituiți alături de noi o echipă care poate avea efect de susținere, inspirație și chiar de prevenție pentru comunitate, pentru cei care ajung să ne citească pe site sau să ne descopere în social-media.
O idee care mi-a mers la suflet este aceea că răbdarea e subestimată. Aș zice că nu prea realizăm câte se pot construi în timp, cu răbdare, ce calitate și durabilitate au proiectele construite în acest fel, cât de mult ne ajută răbdarea la domolirea unor tensiuni și la scuturarea unor așteptări nerealiste legate de ceilalți sau de context.
Ce apare în prim plan, repetat de mai mulți dintre cei care au contribuit la acest nor de cuvinte este trio-ul antrenare-dragoste-timp. Gândul îmi fuge de aici la tema lunii trecute, la rolul de mamă, de părinte și la odiseea frumoasă și grea a nașterii și creșterii unui copil. Cu un strop de umor și realism în același timp putem spune că un copil mic este nerăbdarea întruchipată 😊 Dacă hrana nu vine la primul semnal de foame, se declanșează un mic (sau mai mare) vulcan de frustrare și de strigăte supărate. Ne străduim, ca părinți, să antrenăm ușor-ușor, pe măsura vârstei și posibilităților copilului, resursele lui de răbdare. Ce să mai vorbim despre răbdarea noastră de părinți – cât de elastică, robustă, abundentă și regenerabilă e nevoie să fie de-a lungul anilor! Aici intră în scenă dragostea, care susține și alimentează răbdarea. Nu-i așa că atunci când ne pasă mai mult (de cineva, de un proiect), avem mai multă răbdare, ne dăm timp și dăm timp celuilalt? Iar dacă nu reușim să facem acest lucru întotdeauna, ne dorim să căutăm soluții, resurse, să ne antrenăm răbdarea?
Care au fost acele contexte în care ai reușit în ultima vreme sau ai dorit foarte mult să fii mai răbdător/ răbdătoare, ar avea sens pentru tine, ar merita să faci acest antrenament?
Răbdarea e darul care ni se întoarce înmulțit
De-a lungul timpului, din mai multe experiențe de la cabinet sau personale, din mediul social mai larg am observat câteva contexte care ”cer răbdare” sau provoacă mai mult resursele de răbdare de care dispunem. Au un numitor comun – relațiile cu oamenii. În această direcție au mers și răspunsurile primite de la voi – fie că e vorba despre relația cu părinții în vârstă, despre relația cu fiica adolescentă/ fiul adolescent sau despre relațiile profesionale.
La întâlnirea dintre felul de a fi al unuia și felul de a fi al celuilalt, dintre valorile și stilurile de viață diferite, uneori la simpla alăturare a muzicilor preferate… la granița dintre eu și tu apar tensiuni și nerăbdare de toate felurile: ca celălalt să ne înțeleagă, să ne susțină și să ne primească, ca neînțelegerile să fie lămurite cât mai repede și să nu rămână ecouri, ca ceea ce facem împreună să aibă șanse de realizare cu participarea și implicarea ambelor părți.
Despre faptul că avem nevoie de relații bune ca de aer, că suntem ”wired for love” am mai vorbit și în temele anterioare de la psihoterapeut.ro. Cu această premisă, ne-ar face bine să ne propunem să ne dezvoltăm răbdarea în relații și nu doar în acelea de drum lung, cum sunt relațiile cu părinții, cu copiii, cu partenerul sau partenera de cuplu, prietenii și vecinii, dar și în cele temporare – cu partenerii de trafic, cu colaboratorii dintr-un proiect, cu oamenii din comunitate cu care ne intersectăm întâmplător. Uneori, detaliile unei zile fac diferența, nu numai lucrurile mari. Cineva mi-a spus la cabinet cât de mult a contat răbdarea cu care a spălat-o cineva pe cap, la coafor, răbdarea cu care i-a vorbit în mijlocul unei vieți agitate și cu destul de puține resurse.
Închei cu ideea că răbdarea e acel ingredient-cheie cu care negociem diferențele firești între noi sau o tensiune oarecare și – astfel – putem să ne întâlnim autentic, să ne facem bine unii altora, să ne facem bine unii pe alții și poate să ne zâmbim mai des. Și pentru că în orice relație am fi, niște răbdare și un strop de umor fac minuni, vă propunem să citiți aici articolul Ioanei, studentă la Facultatea de psihologie, Universitatea Transilvania din Brașov, a cărei voce ne-ar plăcea să o mai auzim pe site-ul nostru.