Iunie 2024 – RELAȚIA CU SINE

Cea mai importantă relație

temă coordonată de Alina Ionescu

Ca psihoterapeut am avut fascinanta ocazie de a însoți un timp oamenii pe calea lor și de a trăi alături de ei revelații uimitoare despre natura umană, care m-au transformat și pe mine, în același timp. Una dintre aceste revelații a fost despre felul în care calitatea relațiilor noastre este o reflectare a atitudinii pe care fiecare o are față de propria persoană.

Tema din această lună este despre relația cea mai importantă, cred eu, cea cu noi înșine. Voi cum vă purtați cu voi înșivă?

O relație bună începe cu lucrurile de bază. Te hrănești, bei, te miști, dormi…? Este surprinzător câți oameni foarte învățați nu fac aceste lucruri elementare pentru ei înșiși…

Apoi, dacă aceste lucruri de bază sunt împlinite, putem compara relația pe care o avem cu noi înșine cu o prietenie: dacă ai prieteni te gândești la ei, îți pasă ce li se întâmplă și vrei să îi înțelegi. Vrei să-i ajuți la nevoie și îi accepți așa cum sunt, mai degrabă decât să-i judeci și să-i critici. În mod normal îți place de ei; este ceva ce vă aduce împreună.

Luați-vă un moment să reflectați la această relație pe care o aveți cu voi înșivă. Cât de mult seamănă cu o relație de prietenie? Oricât de mult sau de puțin faceți în relația cu voi, este deja un început și totuși, întotdeauna loc de mai bine! În luna iunie vă propunem să vă construiți o relație tot mai bună cu voi înșivă.

Care ar fi un lucru important, care ar putea fi îmbunătățit? Găsește un cuvânt care răspunde la această întrebare și scrie-l aici:

Persoana potrivită

Bun găsit! Săptămâna trecută ne-am uitat la ce am putea îmbunătăți în relație cu noi înșine:

Uneori suntem critici, nerăbdători, indiferenți la propriile noastre suferințe și nevoi, nu ne respectăm propriul ritm, sau nu ne folosim cu grijă resursele. Poate că regăsești cuvântul completat de tine, poate te regăsești și în cuvintele altor membri ai comunității noastre.

Gândește-te acum la o persoană din viața ta, care are capacitatea de a oferi acel lucru de care ai avea nevoie în relație cu tine. Poate fi o persoană reală, sau o persoană care trăiește doar în amintirea sau imaginația ta, dar care știe cum să ofere acea încredere care te convinge că poți, care știe cum să ofere acea înțelegere, răbdare și siguranță care te lasă să te relaxezi, să te odihnești, să stai în ritmul tău. Cu siguranță ai întâlnit persoana care ar ști ce să spună, astfel încât să îți dea puterea de a merge mai departe, de a nu abandona, de a-ți urma drumul cu demnitate.

Când ai găsit în mintea ta persoana potrivită, imaginează-ți ca ești, pentru câteva clipe, în prezența ei. Observă gestul prietenos pe care îl face către tine, ascultă ce îți spune. Dă-ți voie să te conectezi cu această imagine, să-i faci loc în spațiul tău interior, pentru câteva momente.

Împărtășește aici mesajul pe care l-ai primit, în câteva cuvinte:

În zilele care urmează, ia-ți câteva clipe în fiecare zi și reamintește-ți gestul sau vorbele pe care le-ai primit. Astfel, te antrenezi să îți oferi și să primești o relație mai bună cu tine însuți/însăți.

Simbolul devenirii

Mesajele pe care le-ați primit de la „persoana potrivită” ar putea face parte dintr-o poveste bună, a comunității noastre – de oameni cărora le pasă unii de alții! Povestea este despre împlinirea nevoilor umane de a fi conectați, dar și respectați; de a fi cunoscuți, înțeleși, apreciați și iubiți, de a ni se acorda încredere. Precum în basme, aceste lucruri, aparent simple, au puterea de a ne transforma, de a schimba radical povestea.

Și pentru că iată, știm cum se pot întâmpla aceste lucruri, știm cum ne putem simți când le trăim împreună cu alții, le putem cultiva intenționat, în relație cu noi înșine.

Dacă ți-ai propune să faci o schimbare în relația cu tine, ce atitudine ai fi gata să cultivi? Orice schimbare începe cu un strop de creativitate, așa că vă invit, de data aceasta, să desenați un simbol al devenirii voastre, în relație cu voi înșivă, o imagine semnificativă, care să reprezinte procesul vostru interior.

Când l-ați terminat, faceți-i o poză și trimiteți-l aici, împreună cu un cuvânt care îl descrie.

–> Încărcați imaginea și scrieți cuvântul aici <–

Povestea

În luna iunie am explorat împreună relația pe care o avem cu noi înșine și posibila ei transformare. Inspirată de contribuțiile voastre, s-a născut povestea următoare:

Povestea lunii iunie

Povestea începe pe malul unui lac, într-o dimineață de vară când, nu știu bine de ce, venise timpul să fac o călătorie anume în acea zonă neumblată din munții noștri. Mă oprisem pentru câteva clipe să-mi trag răsuflarea, pentru că aproape alergasem până aici, cu gândul la urcușul lung și timpul scurt în care trebuia să ajung la refugiu, înainte de căderea serii. Ce-o fi fost în capul meu să plec așa, de una singură, pe munte?

Nici măcar nu mi-am ales o dimineață bună, mi-am spus, uitându-mă la aglomerarea amenințătoare de nori negri și la crengile copacilor care se mișcau neputincioase sub bătaia vântului…

M-a fascinat întotdeauna apa și în ciuda grabei am făcut câțiva pași, să privesc oglinda încrețită a lacului. Și-atunci, s-a întâmplat: din lac m-a privit înapoi o arătare îngrijorată, cu parul în toate direcțiile, încă gâfâind sub apăsarea rucsacului greu și a deciziei greșite, credeam eu, de a porni în călătorie… Înnegurată ca cerul, neputincioasă precum crengile, am remarcat…

Am purtat cu mine oglindirea apei și senzația că ceva nu e în regulă, ceva nu îmi place la imaginea asta, la drumul meu, la mine. Îmi simțeam pașii grei ca și cum picioarele mele se împotriveau să ducă senzația, rucsacul, și toată această călătorie căreia nu-i găseam sensul.

Femeia cu care m-am întâlnit părea foarte în vârstă și recunosc că primul meu impuls a fost să mă feresc, să nu mă vadă! Nu aveam timp să stau de vorbă, dacă voiam să ajung la refugiu înainte de lăsarea serii… Dar începusem să accept că ar putea să facă parte din poveste, la fel ca norii, ca vântul, ca apa sau ca îndoielile mele.

Ne-am dat binețe și, deși părea de-a locului, m-a întrebat dacă poate veni cu mine, căci și drumul ei trecea prin refugiul de pe creastă, ca să poată ajunge mâine pe cealaltă parte a muntelui. Mă grăbesc, i-am răspuns, trebuie să ajung acolo înainte de lăsarea nopții. Nu trebuie făcute toate deodată, avem timp, mi-a spus, pășind alături de mine. Nu mergea repede, dar pașii ei erau toți la fel de mari, siguri și hotărâți. I-am împrumutat ritmul și am simțit cu claritate încrederea că vom ajunge la refugiu, cu bine.

Am început să pălăvrăgesc despre apăsările și îngrijorările mele și femeia m-a însoțit cu un zâmbet. Am simțit cum privirea ei ajunge în adâncul ființei mele, deschisă să vadă dincolo de cuvinte, chiar dincolo de imaginea culeasă din oglinda lacului. Este fără îndoială o iubire acolo, m-am gândit, de unde atâta iubire și grijă la femeia asta, pentru o străină?

Sunt atât de bucuroasă că ne-am întâlnit și că mergem împreună, îmi spuse ea, drumul e cu totul diferit, acum că ești aici! Neașteptate au venit aceste vorbe, și la fel și bucuria pe care am simțit-o, privind-o înapoi în ochi. Nu mă așteptam să mă bucure atât vorbele ei, dar așa a fost, am simțit că primesc în dar, înapoi, tinerețea, ingenuitatea, viața mea de copil. Și am simțit că drumul nu e atât de greu.

Am văzut în apropiere un izvor și ne gândeam să facem un popas, când un mârâit de animal mi-a înghețat sângele in vine! În clipa următoare mă țineam de trunchiul noduros al unui brad, încercând fără prea mult succes să mă cațăr, în timp ce rucsacul mi se agăța de crengi, zădărnicind-mi tentativa de supraviețuire. E o vacă, mi-a spus cu voce liniștită și i-am simțit mâna caldă pe brațul meu. E mereu și o parte amuzantă, a continuat și i-am fost recunoscătoare, căci sentimentul meu de jenă s-a risipit pe loc.

Am privit cu speranță la stânca netedă de lângă izvorul răcoros, pe care urma să mă așez în sfârșit! Cu o forță neașteptată mi-a luat rucsacul greu din spate și s-a așezat lângă mine, în briza răcoritoare a apei de munte.

…Ultimele străluciri ale apusului ne-au luminat calea către intrarea în refugiu. Femeia a făcut cu îndemânare un foc mic și m-a primit lângă el, privindu-mă în ochi. Ești binevenită, sunt aici cu tine, am simțit că-mi spune fără cuvinte și am primit prezența ei blândă ca pe un nou dar. Oboseala drumului și strălucirea flăcărilor m-au transpus într-o stare aparte, în care toată ființa mea s-a focusat pe imaginea oglindită dimineața, în apa lacului. Și alături de ea, la căldura focului, am văzut cum imaginea mea se transformă în cea a unei femei curajoase, încrezătoare, perseverente. Am știut că pot să stau acolo, cu povestea mea de viață, ce se toarce în continuare, ca un fir flexibil de lână… Am știut că pot să plâng pentru ce a fost greu și dureros, și că pot merge mai departe, cu răbdare și speranță.

Îți mulțumesc, i-am spus în dimineața următoare, ai făcut ca această călătorie să fie atât de specială! Călătoria ta era deja excelentă, mi-a răspuns! Cuvintele ei mi-au readus în minte noua mea imagine, reflectată în lumina focului. M-am simțit prezentă pe drumul meu, împlinită, ca un câmp înflorit. Vântul se juca amuzat cu norii, iar crengile flexibile ale copacilor mi-au șoptit un cântec nou:

În brațele tale, mă simt în siguranță
Un refugiu în fața furtunilor vieții
Atingerea ta mă liniștește, privirea ta mă ghidează
Știu că totul va fi bine, alături de tine

Mergem mână în mână, fără o destinație anume
Vorbind despre visele noastre, despre bucuriile și tristețile noastre
Știu că vei asculta mereu fără să judeci.

În brațele tale, mă simt iubită și prețuită.
Știu că te voi fi luat cu mine, privirea ta, ochii tăi, zâmbetul tău,
mâinile tale, grija ta,
mi le-ai dat pentru mine, în mine, un râu întreg de bine.

Vă mulțumim că ne sunteți alături!

Echipa psihoterapeut.ro