Aprilie 2024 – REPARAȚIA ÎN RELAȚII

Reparația în relații

temă coordonată de Dana Mărghidan

Relațiile… locul în care ne naștem și cel mai puternic modelator al vieții noastre psihice, generatorul de energie și vitalitate sau locul în care le putem pierde sau împuțina, agonia și extazul nostru, proiectul cotidian asupra căruia ne aplecăm uneori sau pe care îl uităm într-un colț al existenței, într-un firesc despre care vorbim când e foarte bine sau când e foarte greu.

Rămâneți câteva clipe cu gândul la un om drag, cu care aveți ceva istorie. Rememorați călătoria împreună de la început până acum. Vă amintiți un moment în care ceva s-a încurcat, n-a funcționat, s-a blocat? Trăirea și gândurile, emoțiile și reacțiile corpului la această situație? Poate că a fost o perioadă sau mai degrabă un moment punctual, nu contează. Cum se simte un blocaj în relație, un obstacol, o neînțelegere, un conflict? Cum dormiți, cum mâncați, cum vă concentrați în perioade de acest gen?

A existat o reparație sau o încercare de ieșire din încurcătură, o formă de clarificare sau de re-apropiere? Care sunt primele cuvinte care vă apar în legătură cu acest lucru?

1.

2.

3.

Respirați de 2-3 ori profund, cu expirul puțin mai lung și căutați acum starea de după reparație. Trăirea și gândurile, emoțiile și reacțiile corpului care au apărut după re-conectare sau clarificare – imediat după aceea și în perioada următoare, în care relația a continuat. Cum se simte reparația, reașezarea lucrurilor într-un făgaș?

La toate aceste lucruri vom reflecta împreună în luna aprilie și pentru că proiectul nostru, psihoterapeut.ro conectează reflecția cu acțiunea, cu o implicare oricât de mică, vă vom invita să mai contribuiți pe parcursul lunii cu câte ceva care să lărgească înțelegerea noastră a tuturor despre relații și mai ales despre momentele de reparație de pe parcursul lor.

Anotimpurile din relații

Avem un nor de cuvinte proaspăt-prospețel, alcătuit din cuvintele trimise de voi. Sunt, după cum vedeți, și câteva cuvinte care se referă mai degrabă la momentul de conflict și ruptură, mai degrabă decât la reparație. Uneori nu putem vedea dincolo de conflict, de emoțiile declanșate. Unele momente ne afectează încrederea, dorința de a mai face în sau pentru relație, alături de celălalt. V-ați gândit că sunt oarecum firești, naturale, ”fiziologice”? Natura are ritmuri, zi-noapte, anotimpuri, cicluri vegetale, hibernare, puls.

Mulți dintre oamenii care ajung la cabinet cu dificultăți relaționale ”traduc” destul de repede situațiile de blocaj ca pe o nepăsare, o lipsă de iubire, ca pe un început al sfârșitului sau elaborează pe baza lor un profil psihologic al celuilalt, deloc măgulitor.

Câteva situații pot fi greu de reparat sau imposibil chiar, dar cele mai multe apar din nepricepere și din minimizarea importanței pe care o are reparația timpurie, reparația bună, cu participarea ambelor părți.
Sunt în acest nor și multe cuvinte care vorbesc despre resurse, ne inspiră să descoperim alternative împreună. Ca să continuăm dialogul pe tema reparației în relații și să mai facem câțiva pași pentru a ajunge să ne pricepem mai bine la acest lucru, vă invităm să alegeți din norul de cuvinte 1-2 cuvinte (altele decât cele trimise de voi), care vă atrag atenția, vă surprind, vă sunt de folos într-un fel.

1.

2.

…și să ne spuneți mai jos în ce fel vă inspiră, cum vă sunt de folos:

Afară e tot mai frumos și mai colorat, deși a fost iarnă și vânt. Aici contribuim cu toții pentru a putea face vreme bună în relații, după frig și ceață. Ne auzim în curând!

Cum arată pentru voi reparația în relații?

Bun găsit din nou! Cum merge cu micile reparații cotidiene în relații? Pe noi ne-au inspirat cuvintele trimise de voi și continuă să o facă. Vă amintiți, poate, că vă rugasem să alegeți 2 cuvinte trimise de altcineva din norul de cuvinte și să ne spuneți cum vă inspiră. Ca să vedeți cât de mult contează fiecare contribuție trimisă de voi și ce ecou are pentru ceilalți, puteți asculta aici, unde vă veți găsi cuvintele și felul în care ați ajutat pe altcineva să facă demersuri reparatoare în relații.

Ca să încheiem această temă într-un mod creativ, avem nevoie de la voi de 1-2 imagini (fotografii, desene proprii) care să reprezinte, din perspectiva voastră, reparația în relații. Poate le aveți deja în galeria telefonului sau poate faceți o plimbare în oraș, într-un parc, oriunde vă duc pașii, cu gândul la această temă și vă inspiră ceva ce observați în drumul vostru. Ați băgat de seamă că atunci când ne gândim mult la ceva, tot ceea ce vedem sau auzim începe să ne vorbească despre asta?

Așteptăm fotografiile de la voi și le vom pune laolaltă într-un mod care sigur o să vă placă și o să vă fie de folos oricând veți avea nevoie să reparați ceva într-o relație.

–> Încărcați imaginea/imaginile aici <–

Am așezat imaginile primite de la voi într-un carusel:

Reparația în relații – o resursă secretă

Într-o epocă cu stimuli de tot felul, fast food și grabă, relațiile noastre, mai ales cele apropiate, pot fi afectate. Se fisurează pe alocuri sau chiar se sparg – așa, ca niște vase de ceramică din care ne potoleam setea împreună, la care muncisem de la stadiul de cocoloș fără formă și culoare, până la frumusețea și plinătatea obiectului scos din cuptor, încercat și întărit de foc.

Relațiile în care se fac mici reparații pe parcurs rezistă mai bine, spun mulți psihoterapeuți care lucrează cu cupluri, studiile și poate și poveștile noastre de viață.

Pe parcursul lunii, aceia dintre voi care ați participat la propunerile noastre, ne-ați dăruit câte ceva din priceperea voastră la reparat relații și ce învățătură e mai puternică decât cea trăită? Știm că n-a fost întotdeauna ușor dobândită, de aceea o considerăm valoroasă și o dăm mai departe, către toți cei care ne urmăresc.

Stând cu toate câte le-am adunat – norul de cuvinte, materialul audio, caruselul de imagini, nouă ne-au crescut pofta și dragul de a repara acolo unde se strică ceva, chiar și puțin, în relațiile noastre. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Trăirile de după o reparație bună sunt dincolo de cuvinte. E o stare de coerență în mijlocul agitației și dezordinii pe care o aduce uneori viața pentru noi toți. O umanitate împărtășită, caldă, empatică și hrănitoare.

Încheiem cu o întrebare: se poate crește după un conflict? Poate reparația să fie un fel de resursă secretă a relațiilor de drum lung, a celor semnificative?

Un început de răspuns, după o lună de reflecție, e un ”mozaic” făcut chiar de noi din imaginile primite (sigur vi le veți recunoaște, dacă ați participat). Ideea ne-a fost inspirată de tehnica japoneză kintsukuroi, în care obiectele devin mai valoroase după ce sunt reparate cu răbdare, iar schimbarea e acceptată și considerată o oportunitate.

 

Echipa psihoterapeut.ro, o sumă de relații 🙂