Relații în familie

Pentru cei mai mulți dintre noi, familia și prietenii apropiați sunt sursa celor mai profunde legături și a celor mai semnificative interacțiuni. De aceea, trăirile – plăcute sau neplăcute – pe care le generează aceste relații, tind să fie dintre cele mai intense. Și cum evitarea conflictelor și a emoțiilor intense fac parte din cultura noastră, se întâmplă adesea să adunăm în cămările sufletului neliniști, supărări și vorbe nespuse. Toate aceste poveri pot umbri plăcerea momentelor în care ne adunăm împreună cu cei dragi, lipsindu-ne astfel de o valoroasă resursă.

Două reguli de bază ale comunicării pot schimba mult felul în care reușim să ne conectăm unii cu alții. Și poate mai importante decât regulile sunt semnificațiile lor, motivele pentru care ne-am putea dori să le urmăm. Putem astfel să decidem când sunt utile pentru a ne conecta cu ceilalți și când nu avem nevoie să le folosim.

Regula 1 – SĂ ASCULTĂM

Atunci când ascultăm cu atenție ceea ce spune cineva, putem înțelege o altă perspectivă, dar avem șansa de a descoperi mai mult decât atât și anume atitudinea persoanei față de experiența trăită, față de situația prezentă, și față de noi, cei care ascultăm. Ascultând, putem primi mesajul altcuiva, dar în același timp transmitem un mesaj. De exemplu, în funcție de felul în care ascultăm, putem transmite că suntem prezenți, că ne pasă și ne luăm timpul să-i fim alături, că rezonăm sau nu cu ceea ce auzim. Ne sincronizăm și construim o viziune comună.

Ca o limită a acestei reguli, o comunicare constructivă presupune o reciprocitate, un echilibru echitabil al schimburilor din cadrul interacțiunii, astfel încât fiecare să aibă un beneficiu. De aceea, este bine ca ascultarea să aibă limitele ei, fie că suntem cei ascultați sau cei care ascultă. Persoanele care au tendința de a se exprima în multe cuvinte sau care iau disproporționat de mult timp în cadrul unei discuții, se pot pierde în propriul discurs și se pot simți deconectate de ceilalți. Ca o strategie de comunicare, aceștia își pot întrerupe intenționat discursul uneori, pentru a-i implica pe cei prezenți, de exemplu cerându-le opinia. Dimpotrivă, cei care tind să asculte mai mult decât le este confortabil, pot găsi strategii de a-și face loc în discuție, de exemplu dând semne clare că au ceva de spus, sau căutând momentul potrivit pentru a interveni.

Regula 2 – SĂ COMUNICĂM

În mod asemănător, când comunicăm ceva nou despre opiniile sau experiența noastră spunem ceva despre noi, dar în același timp transmitem un mesaj despre cei care ne ascultă. Le arătăm astfel celor apropiați că avem încredere în ei, că este important pentru noi ca ei să ne cunoască și să ne accepte așa cum suntem acum sau cum am devenit. În măsura în care comunicăm despre noi înșine cu grijă, rămânând conștienți de impactul spuselor noastre asupra celorlalți, creăm loc și deschidere pentru a fi văzuți și acceptați. Păstrăm, astfel, apropierea din relație.

Totuși, în contextul în care s-au adunat lucruri nespuse într-o relație importantă, a rămâne prezenți în situația care se desfășoară, să zicem, în timpul unei sărbători, poate fi o provocare. Chiar și o asociere subtilă cu un lucru din trecut, care nu a fost împărtășit sau exprimat la timpul potrivit, ne poate absorbi în acel trecut, schimbându-ne starea… și, prin contagiune, atmosfera din prezent. Poate fi util să ne propunem în mod conștient să facem diferența între atunci și acum, delimitând astfel realitatea trecută, de cea prezentă.

De asemenea, uneori nu împărtășim celor dragi ceea ce s-a schimbat în noi, iar asta provine din dorința de a păstra vechea imagine pe care o avem în ochii lor, pe care o știm a fi însoțită de dragoste și acceptare. Reținerea de a fi noi înșine în relație cu cei apropiați poate fi amplificată și de toleranța lor redusă la nou și schimbare. Deși ușor de înțeles, acestă reținere construiește ziduri și pune distanță în relațiile importante. De aceea, efortul de a găsi strategii pentru a ne simți în siguranță și a păstra autenticitatea relațiilor poate fi foarte valoros.

Ne schimbăm continuu, iar o posibilă strategie de a asimila transformările în cadrul relațiilor cu cei apropiați este de a lăsa loc întrebărilor. Putem conveni să fie acceptabil să punem sau să ni se pună întrebări, păstrându-ne totodată libertatea de a răspunde sau nu la ele. La fel, putem conveni să ne exprimăm nevoile, câtă vreme nu pretindem să ne fie îndeplinite.

A pune limite înseamnă să fim atenți la ceea ce se întâmplă în noi. Și așa cum, dacă am băut destulă apă ne oprim, când limitele noastre sunt depășite într-o relație, trebuie să acționăm. Dacă cineva inițiază o discuție cu care nu ne simțim bine sau face o afirmație care ne deranjează, e cazul să arătăm clar acest lucru. Transmitem astfel un mesaj negativ, că ne deranjează, dar și unul pozitiv – că avem încredere în persoana respectivă și ne așteptăm să îi pese. Uneori e potrivit să transmitem acest mesaj imediat, alteori e mai potrivit să alegem momentul, locul, modul în care să o facem. A pune limite cu grijă presupune să includem și perspectiva celuilalt. De exemplu, ne putem exprima încrederea că afirmația deranjantă nu a fost făcută cu o intenție rea sau că persoana s-a referit la sine, etc.

Pentru a crea prilejul de a vă cunoaște mai bine și de a vă re-cunoaște, vă propun următorul exercițiu de grup (care se poate face și în doi):

Participanții parcurg împreună 7 etape, fiecare cu consemnul, cu sarcina ei. Dacă sunt mai mulți participanți, ca sugestie de ordine, cineva începe, alegând o altă persoană și aplicând consemnul (de exemplu, în etapa 1 – spunând ceva ce îi place la ea). Persoana aleasă continuă, alegând o persoană care nu  a mai fost aleasă până atunci. Ultima persoană alege persoana care a început.

Important: 1. vorbim doar din perspectiva noastră și despre noi înșine, fără sfaturi sau critici pentru ceilalți; 2. când vorbește cineva, ascultăm (maxim 1 minut / persoană). 3. se trece la etapa următoare doar dacă toată lumea se simte confortabil cu asta.

Etapa 1 – consemn: Spune ceva ce îți place la persoana aleasă.

Etapa 2 – consemn: Spune ceva pentru care îi ești recunoscător/oare.

Etapa 3 – consemn: Spune ceva ce ți s-a întâmplat și vrei ca persoana pe care o alegi să știe.

Etapa 4 – consemn: Numește o limită personală, pe care vrei ca ceilalți să ți-o respecte.

Etapa 5 – consemn:  Numește ceva ce ai nevoie de la persoana aleasă.

Etapa 6 – consemn:  Pune o întrebare persoanei alese. (aceasta nu va răspunde)

Etapa 7 – consemn:  Imaginează-ți, pentru câteva momente, că ești persoana căreia i-ai pus întrebarea (în timp ce persoana întrebată își imaginează că ești tu și repetă întrebarea). Încearcă să răspunzi așa cum crezi că ar răspunde persoana în cauză. Reveniți în rolurile voastre și spuneți: a) dacă este ceva de corectat, de completat; b) un comentariu scurt.

Etapa la care reușiți să ajungeți în grupul vostru poate fi o indicație despre gradul de apropiere și despre ceea ce ați mai putea face pentru a vă dezvolta relațiile. În orice caz, dacă ați fost dispuși să încercați acest exercițiu este deja un semn excelent, de care merită să vă bucurați!