Septembrie 2025 – Schimbarea și noi

Schimbarea și noi

temă coordonată de Dana Mărghidan

Sunt într-un tren și peisajul se schimbă rapid, clădirile fiind înlocuite de câmpie, apoi de pădure, apă, munți, tunele, oameni. Ca o succesiune a unor decoruri, ca un preambul pentru un șir de întâmplări nesfârșit de variate. Oricare dintre decoruri poate fi cadrul de desfășurare pentru o infinitate de povești, ca în viață.

Să luăm, de exemplu, un spațiu obișnuit pentru fiecare dintre noi, poate unul în care petrecem mai mult timp, poate unul în care ne place să fim sau unul în care lucrăm. Cu siguranță aici, în același spațiu, am trăit momente foarte diferite, contrastante chiar. Poate că ziua curgea într-un fel și apoi a luat-o în altă direcție, cu sau fără o “notificare” prealabilă. Uneori avem o stare de spirit și apare ceva care ne-o schimbă – brusc sau în timp. Alteori ne așteptăm la ceva și nu se întâmplă sau se întâmplă ceva la care nu ne-am fi gândit. Suntem în situația de a schimba planuri, de a renunța la unele, de a face altele noi. Trăim schimbări în relații, schimbări corporale, schimbări sociale, geo-politice, culturale, tehnologice, climatice.

Ne întâlnim așadar, cu toții, cu schimbări mici, mijlocii și mari in fiecare zi și reacționăm la ele – le primim, le respingem, le ignorăm sau le îmbrățișăm.

Pentru tine, care sunt primele gânduri, emoții, stări pe care le aduce ideea de schimbare? Cum o privești? Care sunt primele 3 cuvinte pe care ți le inspiră?

1.

2.

3.

În luna septembrie, odată cu schimbarea anotimpurilor, ne bucurăm să fim din nou împreună și să reflectăm la ce inseamnă schimbarea și, poate, cum să o trăim într-un fel bun pentru noi și pentru comunitățile din care facem parte.

Ghicitoarea săptămânii – Ce preparăm cu niște curiozitate, emoții felurite și cu flexibilitate?

Se iau 3 ingrediente esențiale – curiozitate, emoții de toate culorile și flexibilitate, se adaugă ierburi și mirodenii multe, în cantități mai mici (necesitate, înnoire, șansă, pierdere, transformare, avânt, nerăbdare, eliberare, maturizare și ce mai găsiți în norul de cuvinte de mai jos sau prin experiența proprie) și rezultă … un preparat numai bun de gustat la început de toamnă și la începutul unor perioade de schimbare.

Sunt multe povești de viață în spatele cuvintelor trimise prin formular și se simte cumva emoția și participarea fiecăruia, chiar dacă formularele sunt anonime. Pentru această participare personală vă mulțumim încă o dată și sperăm să îi inspire și poate să îi motiveze pe cei care trec prin schimbări și poposesc pe site-ul nostru, văd cuvintele de mai sus și citesc tema lunii septembrie. Din acest punct de vedere, fiecare nor de cuvinte e ca o călăuză pricepută – a transformat experiențele proprii în câteva repere. Nu e necesar să îi calci pe urme, poți să îți utilizezi harta proprie și nu ești singur în călătorie.

Cineva ne-a trimis, în loc de cuvinte, câteva fraze despre schimbare și aș continua cu ele:

Pentru mine, schimbarea e mai degrabă conotată pozitiv, ca eliberare – eliberarea de a nu fi obligat să rămâi blocat într-un cadru / context de viață nepotrivit, așadar asociată aici cu reînnoire, refacere, început nou, avânt, alternativă, noi orizonturi…dar poate și răni schimbarea, mai ales neașteptată – așadar aici o conotație mai gravă, de pierdere sau schimbare neașteptată în fața căreia ne-pregătirea sufletească poate lăsa urme. O mai văd și corelată cu maturizarea – a purta schimbările inerente ale vieții, într-un echilibru care le onorează, dar care nu le lasă să devină cotropitoare. Poate în sens de dozaj moderat de budism – o ușoară moderație față de „acutul” schimbării, fie ea bună sau nu.

Sunt situații pe care, oricât ne-am dori, nu le putem schimba – trecutul nostru personal, istoria neamului, cuvintele pe care le-am spus la supărare sau faptul că cineva apropiat sau noi nu am reacționat prea inspirat într-un moment. Putem schimba felul în care trăim cu aceste lucruri și mai ales convingerile despre noi înșine, care adesea se construiesc pe baza celor de mai sus sau sunt influențate de ele.

Aceste convingeri, ca niște adevăruri absolute, ca niște filtre prin care trecem ceea ce vine înspre noi, ne fac să trăim schimbările cu mai multă sau mai puțină încredere în capacitățile proprii de a ”naviga” prin ele. Cunosc – și poate cunoașteți și voi – oameni care abordează schimbări nu tocmai vesele cu un mix de emoții (printre care și revoltă sau teamă), dar cu o formă de determinare și curiozitate pentru ce va fi, pentru cum vor face, pentru ce resurse vor găsi pe parcurs și asta îmi trezește întotdeauna admirația. Nu înseamnă că nu se simt niciodată copleșiți sau descurajați, ci doar că văd aceste momente ca fiind o parte din proces, doar o parte.

Cunosc și oameni care în momente de schimbare favorabilă, chiar dorită, se panichează sau rămân blocați, fără să o poată valorifica pe deplin. Cred că mulți dintre acești oameni, cu sprijinul potrivit, poate cu prieteni aproape, un psihoterapeut bun și cu dorința de schimbare, pot ajunge să aibă convingeri mai constructive despre ei înșiși, despre relații și despre viață ca experiență de ansamblu, care uneori presupune și schimbare.  

Punând cap la cap cele de până acum, aș zice că schimbarea e intrinsecă vieții și procesului de maturizare. Sunt schimbări provocate de noi, de alți oameni sau de factori exteriori, pur și simplu. Multe schimbări sunt o combinație a acestora. Pentru că nu le putem ocoli la nesfârșit (și poate nici nu vrem asta) și nici nu le putem controla cu totul, e de dorit să le parcurgem, eventual valorificându-le sau măcar având grijă să nu ieșim prea ciufuliți din ele.

Așadar…

• o curiozitate trează,
• spațiu pentru emoții felurite,
• flexibilitatea, atât cât ne permit articulațiile sufletești (și poate un strop în plus, ca la sesiunile de sport),
• convingerea despre noi că suntem în stare, ne-am mai întâlnit cu schimbări și ne vom mai întâlni,
• încrederea că putem găsi sprijin la nevoie (aici e nevoie de construcție în timp și de generozitatea de a oferi, la rândul nostru),
• convingerea că viața e o experiență faină cu toate schimbările ei, uneori tocmai datorită lor, alteori în pofida lor – toate ne pot fi aliați la momentul potrivit, atunci când schimbările ne bat la ușă.

Lumea ca un caleidoscop

La cabinet am la îndemână un caleidoscop și mă folosesc de el pentru a ilustra că adesea e nevoie să ne mișcăm foarte puțin dintr-un loc, să schimbăm ceva oricât de mic la noi sau în relațiile noastre și întreg contextul arată diferit, imaginea de ansamblu se schimbă.

🔹 Definiție: un caleidoscop este un obiect optic alcătuit dintr-un tub în interiorul căruia se află oglinzi plane, așezate de obicei sub un unghi de 60°; la un capăt are bucățele colorate de sticlă, mărgele sau alte fragmente translucide, iar la celălalt capăt – un orificiu prin care se privește; când tubul este rotit, oglinzile reflectă și multiplică imaginile bucățelelor colorate, formând compoziții simetrice și spectaculoase, asemănătoare unor mozaicuri care se schimbă continuu.

🔹 Etimologie: din gr. kalos („frumos”) + eidos („formă, imagine”) + skopein („a privi”).

🔹 În sens figurat, termenul „caleidoscop” se mai folosește pentru a desemna o succesiune variată și schimbătoare de imagini, impresii sau evenimente…cam așa cum e și o zi obișnuită, o lună sau un secol, practic viața în esența ei.

Tot un fel de caleidoscop este și atomul nostru social, rețeaua de relații în care suntem implicați și în care avem diverse roluri: cu prietenii noștri avem roluri de prieteni, cu părinții – roluri de fiice sau fii, cu copiii – de mame sau tați, în relațiile de fratrie – roluri de surori sau frați, cu partenerii suntem în roluri de iubit, iubită, soț, soție etc.

Toate rolurile și tipurile de relații în care suntem implicați sunt interconectate și se modelează unele pe altele într-un mod viu, dinamic, pe care nouă, psihoterapeuților, ne place să-l observăm și să-l înțelegem. Asta și pentru că ne naștem în relații, trăim în relații și tot în relații ne schimbăm de-a lungul anilor, ele sunt baza și catalizatorul schimbărilor.

Fiecare rol nou pe care îl avem ne îmbogățește, vine cu o mulțime de informații și abilități noi, dar mai ales are ecouri asupra celorlalte roluri, le trasformă în moduri uneori neașteptate, schimbă chiar relațiile dintre roluri. Atunci când am început să merg la cursuri de dans, în urmă cu 14 ani, nu bănuiam că se vor schimba, în cascadă, relația mea cu corpul, felul în care a ajuns să fie un instrument mai fin de rezonanță când sunt aproape de emoțiile cuiva, în cabinet, felul în care descifrez trăirile și povestea cuiva prin indiciile corporale, felul în care se produce co-reglarea, liniștirea împreună atunci când e cazul. Dansul m-a schimbat ca mamă, ca prietenă, a adus deschideri, oportunități și multă creativitate și fluiditate pe diverse planuri.

În ultimul weekend din septembrie, împreună cu prietenii și colegii de la Jazzbirds, ne-am întrebat cum ne schimbă dansul lumea. A fost un workshop în care, bazându-ne pe spontaneitate şi pe susținerea grupului, am explorat ecourile dansului în viața şi relațiile noastre, în manieră psihodramatică. Am descoperit că un IT-ist care dansează e mai spontan și mai capabil să meargă în direcția schimbării, odată cu valul, că o specialistă în marketing e mai încrezătoare și mai dispusă să transforme o greșeală într-o oportunitate de învățare, că un profesor care uneori dansează e mai conectat cu clasa și cu propria bucurie de a se juca, de a se descoperi și multe altele.

Încheiem tema lunii cu atmosfera din weekend, surprinsă în câteva cadre de Mihai Bartiș și aranjate frumos de Genesys Media și Vlad Crețu.