Iulie 2025 – Frumusețea uitată

Frumusețea uitată

temă coordonată de Dana Mărghidan

În iulie, zisă și luna lui „Cuptor”, pentru că soarele stă mult pe cer și zilele sunt luuuuungi și fierbinți, luna în care gândurile se mișcă mai încet și uneori stăm cu ochii în zare, lăsând fluxul de treburi să curgă pe lângă noi, vă propunem să vorbim despre frumusețe.

Care sunt primele 3 cuvinte care apar, primele imagini care vă vin în legătură cu frumusețea?

Uneori mi se pare că frumusețea e un fel de Cenușăreasă a zilelor noastre. Cu atât de multe de făcut, cu frământările cotidiene, cu atât de multe și variate plăceri de gustat, cu atâtea posibilități de interacțiune cu un ecran, pare că încape tot mai puțină uimire în fața unui țărm de mare, a unei muzici care iese din mâinile și sufletul unui om chiar lângă noi, a unui gest întâmplător de bunătate la care suntem martori în direct, nu pe Instagram sau TikTok. Luați-vă câteva clipe și întrebați-vă împreună cu noi:

Care a fost ultima dată când ceva aproape că mi-a tăiat respirația cu atâta frumusețe, cu intensitatea ei?
Când mi-a fost dor de ea, când am avut nevoie de o porție zdravănă de frumusețe și m-am dus să o caut, să o trăiesc?
Când am recunoscut-o ca pe un prieten vechi și m-am oprit lângă ea, atunci când mi-a ieșit în cale, acordându-mi un răgaz de întâlnire deplină cu ea, lăsând-o să mă transforme?

Vă propunem, așadar, să pornim în iulie în căutarea frumuseții, să redescoperim efectele ei uluitoare în viața noastră și, poate, până la finalul călătoriei noastre lunare, să îi dăm locul cuvenit în poveste și în fiecare zi.

Un cuvânt ghiduș și o poveste cu mai mulți povestitori

…și am pornit în căutarea frumuseții împreună cu voi, cei care ne citiți și contribuiți la conturarea unei teme cu fiecare cuvânt trimis, fiecare comentariu la postările noastre, fiecare gând sau experiență împărtășită cu noi. Asocierile primite la cuvântul frumusețe se pot vedea în norul de cuvinte de mai jos:

Știți jocul acela ”caută intrusul” sau elementul diferit dintr-o mulțime? Petreceți câteva clipe cu ochii la cuvinte și vedeți ce vă atrage atenția, ce cuvânt vi se pare oarecum surprinzător, neașteptat?

Eu și Ioana am făcut asta și înainte de a vă spune ce cuvânt ne-a atras atenția, același pentru amândouă, mai prelungesc un pic suspansul și vă spun alte două lucruri observate în norul de cuvinte:

ceea ce considerăm mai mulți dintre noi frumos vine din natură, din relațiile umane sau este o creație umană;
în toate aceste contexte simțim emoții – uneori intense, nuanțate, care ne extind orizontul, lumea, percepțiile, ne deschid către ceva mai larg.

Poate vă întrebați cine este Ioana 😊 Artistă vizuală și dansatoare, îndrăznesc să spun și prietenă de la o vreme încoace, Ioana este omul cu care am început această temă a frumuseții, lăsând-o să ne atingă și pe noi la modul cel mai personal. Am împărtășit pe parcursul procesului, de la începutul lunii până acum ce trezește în noi tema, unde ne poartă, la ce amintiri și istorii, la ce oameni, către ce năzuințe, doruri, emoții de toate felurile. Am stat cu cuvintele voastre în față și le-am lăsat să ne spună o poveste, incluzându-ne sau chiar imersându-ne în ea cu pofta pe care o ai vara de o baie la mare. Esența poveștii pentru noi e că frumusețea (chiar dacă are surse diferite și e în ochii receptorului, adică foarte personală ca experiență), e în același timp mai amplă decât cele trăite uzual, decât cele cunoscute, decât pătratul sau carapacea existenței cotidiene și ne entuziasmează, ne scutură de blazare sau apatie. ”Ca o apă vie”, ”energizantă”, ”vitalitate” am asociat și noi la frumusețe. În același timp, nu e necesar să mergem pe cel mai înalt vârf de munte pentru a o trăi, o putem găsi, dacă ne păstrăm o oarecare curiozitate și prospețime a simțurilor, în cea mai obișnuită zi din viața noastră, într-un detaliu care ne mișcă, ne atinge așa cum ne atinge privitul în ochi, zâmbetul cuiva sau un detaliu desenat cu grafitti pe un zid.

Ei bine, cuvântul care ne-a atras atenția și ni s-a părut oarecum ghiduș în contextul asocierilor este ”bijuterii”. Un scurt periplu istoric ne arată că bijuteriile au apărut acum peste 100.000 de ani, fiind printre cele mai vechi forme de expresie culturală și simbolică ale umanității. Primele bijuterii cunoscute erau din scoici, oase sau dinți de animale, chihlimbar și erau purtate ca amulete. Mult mai târziu a apărut ideea de exprimare a identității personale, a creativității și de ilustrare a unei concepții proprii despre frumusețe, chiar și temporar, cât sunt purtate.

Dacă ar fi să alegeți ceva care vi se pare foarte frumos, răvășitor, uluitor de frumos și să vă împodobiți simbolic cu acel lucru, ca o bijuterie, ce ar fi acest lucru? Dați frâu liber imaginației, lăsați-vă să alegeți din infinitul de lucruri, experiențe, sunete, imagini, trăiri, ceva cu care ați vrea să ieșiți acum în lume, o singură podoabă simbolică și scrieți-ne despre ea aici:

Cea mai frumoasă bijuterie a unui om

Am primit multe răspunsuri care ne-au făcut să zâmbim, iar cuvântul ”zâmbet” a apărut cel mai des, așa cum puteți observa în exemplele de frumusețe primite, pe care le împărtășim cu voi, ca să ne bucurăm împreună:

zâmbetul unui prieten;
sănătatea;
puterea grupului;
zâmbetul mi se pare cea mai frumoasă bijuterie a unui om; îmbrățișări tuturor creatorilor de frumos!🤗❤️❤️❤️
vegetația după ploaie;
zâmbetul pus în fiecare dimineață cu multa grijă pe față, așa cum îmi pun la gât lănțișorul și inelul pe deget (lăsate pe noptieră ca să dorm relaxată);
o creangă de copac înflorită;
întâlnirile neașteptate cu oameni dragi;
răsărit de lună;
flori ce cresc din piatră;
auriu de raze pe suprafață de mare privit din apă;
privit ochi în ochi profund cu persoane dragi
verdele unei păduri, albul zăpezii, galbenul florii soarelui;
să ascult o melodie, dis de dimineață;
cum se transformă culorile naturii toamna;
într-o drumeție, când văd zarea cu munții vălurind până ce se pierd în albastrul cerului;
cum dansează oamenii în perechi sau de unii singuri și se lasă purtați de muzică.

”Zâmbetul mi se pare cea mai frumoasa bijuterie a unui om.” a rămas multă vreme cu mine. Mă gândesc că atunci cât ne pasă de cineva, ne străduim să-i aducem un zâmbet pe chip și zâmbim spontan, fără să fie nevoie de ceva anume, doar când ne vedem și uneori doar când ne gândim la acea persoană.

Zâmbetul ne apare spontan pe chip și în fața minunilor naturii sau în legătură cu diverse forme de artă, cu muzica, texturile, culorile, cuvintele, dar zâmbetele dintre oameni, zâmbetele pe care ni le adresăm unii altora, zâmbetele pe care, însetați, le sorbim și ne hrănim inimile, acestea sunt o promisiune că putem continua să avem relații adevărate chiar și într-o epocă predominant individualistă sau în mijlocul provocărilor aduse de interacțiunea cu tehnologia.

Surpriza cu care încheiem e o astfel de hrană pentru suflet, bucurie pură și nu dezvălui mai mult, vă invităm să o savurați! Vă mai spun doar că este un dar și că a venit de la oameni dragi, care cred în redescoperirea frumuseții uitate și în puterea unui zâmbet pentru a arăta că îți pasă. Le sunt recunoscătoare [zâmbet mare] 💛

Concept: Ioana Gheorghiu
Dans: Ioana Gheorghiu și Mihai Bartiș – Jazzbirds
Filmare: Deniz Erkan
Muzică: “A Felicidade” de João Gilberto