Familie și trib – legături vechi și noi
De când lumea am avut nevoie unii de alții pentru supraviețuire și pentru satisfacerea unor trebuințe mai simple sau mai sofisticate. Există și perspectiva nevoii de alții pur și simplu pentru că e mai greu să ne spunem glume și să râdem singuri.
Familie – ce vă evocă acest cuvânt, ce emoții sau imagini aduce cu el? Închideți câteva clipe ochii și rămâneți în atmosfera care se creează în interior în legătură cu el. Pentru plăcerea explorării, puteți realiza chiar o hartă mintală/ mind map.
Sunt lucruri pe care le putem conștientiza sau numi și lucruri pe care le trăim implicit, ca niște softuri de computer care rulează independent de noi, dar înăuntrul nostru, în viețile noastre, influențându-le. Poate că ne amintim bucurii și supărări din istoria mai recentă sau mai îndepărtată a familiei în care ne-am născut sau a familiei actuale, poate simțim căldură sau furie în legătură cu anumite persoane din familie. Sunt însă și lucruri despre care ne vine mai greu să vorbim, chiar și cu noi înșine, pentru că trăirile sunt complexe sau intense. Înspre aceste aspecte vă propun sa privim astăzi, la urma urmei reacțiile noastre și viața noastră ca întreg reprezintă consecințe ale celor gândite, simțite, trăite, interpretate despre ceilalți, indiferent că sunt conștientizate sau nu.
Din gama de trăiri posibile, respingerea sau abandonul sunt dintre cele mai dureroase, dar și printre cele mai frecvent întâlnite în peisajele de familie, fie că sunt trăite punctual sau ca perspectivă de ansamblu, ca o însumare a unor experiențe cu diverși membri ai familiei. În continuare sunt câteva idei la care putem reflecta.
De ce sunt atât de dureroase? Poate pentru că aceste experiențe ne găsesc nepregătiți sau dependenți de cei din familie la vârstele mici, poate pentru că sunt comportamente sau atitudini neașteptate, dure, amestecate cu afecțiune și susținere si ne e greu să le punem laolaltă sau să ne mai putem relaxa, copii fiind, în brațele cuiva care ne-a transmis respingere, poate pentru că nu ne putem apăra și liniști singuri sau pentru că putem ajunge chiar să ne învinovățim pentru aceste situații. Sunt dureroase și pentru că aceste moduri de relaționare își pot pune amprenta peste ani, influențează felul în care trăim în relații ca adulți. Poate ați auzit de stiluri de atașament – sigur sau nesigur. În primul caz relațiile și lumea par un loc bun, în care per total ne simțim în largul nostru, avem un loc sub soare, gestionăm destul de bine diverse provocări relaționale. În al doilea caz retrăim frecvent în relații respingerea, izolarea, nesiguranța, furia sau tristețea trăite în copilărie.
Atât de mare și înrădăcinată pare să fie această frică de autonomizarea față de familia de origine, încât nu ne dăm voie să privim adevărul nici când, adulți fiind, avem posibilitatea să ne bazăm pe noi înșine, pe prietenii noștri, să cerem ajutor de specialitate sau să dezvoltăm resurse pe care nu le-am avut în copilărie. Sunt oameni care au copii la rândul lor și care își negociază încă dreptul de a exista ca persoane separate, distincte față de părinți sau care se străduiesc încă să răspundă unor așteptări nerealiste ale acestora pentru a nu fi respinși din nou.
În plus, reprezentările sociale se schimbă greu și mă refer aici la ce “crede sau zice lumea” dacă cineva nu are o relație bună cu un părinte, la blamul, rușinea sau prescripțiile de genul „asta a fost demult, acum trebuie să uiți și să mergeți mai departe, să le fii recunoscător/ recunoscătoare pentru ce au făcut”. Și ce altceva e judecarea cuiva dacă nu tot o formă de respingere?
Putem viețui fără “trib” sau familie? Cum gestionăm respingerea sau izolarea? Care e participarea firească pentru integrarea într-o relație, familie sau comunitate și ce e un preț prea mare?
Am făcut paralela cu tribul pentru că a fost o vreme în care să fii respins de trib echivala cu pieirea la propriu, iar acest lucru nu e atât de vechi pe cât pare.
Un articol sau un site ca psihoterapeut.ro nu pot schimba trecutul sau nu pot face să dispară situațiile de respingere sau abandon, dar pot fi un sprijin pentru o explorare personală mai curajoasă și pentru repararea și reconstruirea relațiilor noastre.
