August 2025 – Prietenia la vârsta adultă

Prietenia la vârsta adultă – un unicorn?

temă coordonată de Cristina Colotelo și Dana Mărghidan

Vacanțele sunt în toi și, printre veniri, plecări, excursii, împachetări și despachetări de bagaje, unele dintre aceste experiențe ajung să fie povestite prietenilor – dacă nu chiar trăite împreună cu ei. În luna august vă invităm să ne uităm împreună la un tip de relație importantă din viețile noastre, relația de prietenie cu o nuanță: împrietenirea la vârsta adultă.

Mă gândesc de ceva vreme la prietenie – cum ne împrietenim, cum se transformă felul în care ne împrietenim pe parcursul vieții, cum ne facem prieteni noi, cum se încheie prieteniile vechi, cum se reiau prieteniile… și tot așa… Deși sunt unele dintre primele relații pe care le formăm de mici în afara cercului familial – adesea, prietenia ca tip de relație este surclasată de relațiile de cuplu, relațiile cu familia de origine și relațiile din propria familie formată prin căsătorie. Și pentru că simt nevoia să-i ofer atenția și locul binemeritate, împărtășesc aceste rânduri cu voi, în speranța că acest subiect v-ar anima să deschidem o conversație despre prietenie și importanța acesteia în viețile noastre, mai ales la maturitate.

Pentru mine, contează mult prieteniile – și să simt că am prieteni, dar și să fiu prietenă – și le apreciez rolul în viața mea. E mai plăcută viața cu prieteni și nici greurile nu te doboară când știi că poți împărtăși cu încredere ce ai pe suflet. Prieteniile mă fac să simt că iubirea este mereu disponibilă pentru mine în forme variate și că nu se împuținează niciodată, dimpotrivă are tot felul de manifestări și nuanțe: uneori cu o vorbă de duh savuroasă, alteori cu o invitație la masă, o călătorie, în alte situații cu discuții sensibile în care să reparăm vreo trăznaie emoțională sau vreun bucluc inconștient răsărit în relație…

Când privesc înapoi, îmi dau seama că multe dintre prieteniile mele s-au stins, altele s-au estompat, firesc, în ritmul schimbărilor de viață, însă toate aceste prietenii au contribuit semnificativ la cine sunt astăzi. Înaintând și eu în ani, odată cu viața, am continuat să-mi construiesc prietenii noi la vârstă adultă – în ciuda faptului că tot auzeam că e greu să mai ai prieteni sau să îți faci prieteni, adult fiind. Sigur ați auzit și voi de câteva ori acest lucru, poate cu alte cuvinte, de la oameni descurajați, dezamăgiți sau poate hiper-realiști. E adevărat că, la vârsta adultă, prieteniile nu mai apar ”din inerție”, ci cer o doză de intenționalitate și implicare voită, sunt rodul unei alegeri, al unei prezențe asumate. Și cred că mai cer ceva: o formă de reciprocitate delicată, poate chiar o generozitate în a dărui primul.

Prieteniile începute la vârsta adultă pot fi mai selective, mai profunde și mai ancorate în valori comune. Se bazează mai puțin pe context sau întâmplare și mai mult pe afinități, pe curajul de a fi reali, pe curiozitate de a descoperi omul cu care te împrietenești și de a te lăsa descoperit, pe sentimentul de încredere și pe ritmul deschiderii sufletești reciproce. Și apropo de descoperire, pe bucuria arătată constant celuilalt că e așa cum e.

Dincolo de relații concrete, prietenia poate fi și o atitudine, un fel de a fi cu care traversezi prin viață. O (pre)dispoziție interioară de bunăvoință, deschidere, curiozitate sinceră față de ceilalți, dar și o formă de îngăduință profundă față de sine. Să fii „prietenos” poate fi un mod de a privi lumea – cu mai puțină apărare și mai multă încredere în umanitatea din ceilalți. Prietenia, în sensul acesta mai larg e o modalitate de a declara: sunt deschis către a fi împreună, către comunitate. Și poate că așa se creează antidotul împotriva singurătății și o viață trăită cu satisfacție pentru relațiile în care suntem și la care contribuim.

Poate că, adulți fiind, nu ne mai facem zeci de prieteni ca altădată, dar câțiva oameni adevărați alături de care să fim noi – întregi, simpli și în siguranță – sunt suficienți.

Dacă simți că această temă a atins ceva important pentru tine, trimite acest mail către un prieten (primul care ți-a venit în minte citind aceste rânduri), cu un mesaj pe care îl simți potrivit și completează mai jos primele 3 cuvinte care ar putea descrie prietenia voastră sau pe prieten(ă), ca fel de a fi:

Foto: Freepik

O prietenie e un fel de ”acasă”

Continuăm călătoria în lumea bogată de trăiri și experiențe ale prieteniei la vârsta adultă, de data aceasta pornind de la împărtășirile voastre, care ne-au bucurat nespus. De asemenea, vă mulțumim pentru deschiderea și implicarea de a intra în conversație cu noi, inclusiv abonându-vă la newsletter și comunicând pe paginile psihoterapeut.ro din Facebook și Instagram.

Privind tabloul de cuvinte creat prin participarea voastră, descoperim nu doar atribute ale prieteniei, ci și momente de viață, experiențe, gesturi semnificative, care împreună alcătuiesc țesătura afectivă atât de prețioasă a prieteniei. Cuvintele primite au adus la iveală un nucleu emoțional al prieteniei apreciat la vârsta adultă, format din: încredere, sinceritate, susținere.

Al doilea cerc de valori include bunăvoința, înțelegerea și reciprocitatea — și asta ne arată că relațiile nu sunt doar despre a primi, ci și despre a dărui, despre un echilibru în mișcare. De asemenea, ele definesc și o atitudine relațională: dorința de a vedea binele în celălalt, disponibilitatea de a-l asculta, de a-l privi cu ochi calzi, de a-l primi așa cum este, cu toată povestea lui.

…chiar dacă mă cunoști? (text Dana)

Am descoperit la un moment dat o zicere despre prietenie, ceva de genul ”un prieten mă place și mă primește, deși știe cum sunt”. Surprinzătoare, nu-i așa? Mulți dintre noi (și văd asta adesea la cabinet) se îndoiesc de faptul că pot fi iubiți și apreciați de cineva așa cum sunt. Ce ușurare când se întâmplă, ce sărbătoare, ce vindecător este pentru felurite greuri existențiale!

Apropierea de cineva poate fi rapidă într-o etapă inițială, fără multe interacțiuni reale sau proiecte de făcut împreună. Like-urile în social media și comunicarea pe WhatsApp întrețin uneori o iluzie de apropiere, dar – inevitabil – trecerea timpului și ceea ce trăim pe parcurs ne dezvăluie unul altuia. Fiecare dintre noi știe că este văzut de celălalt, așa cum e și îl vede pe celălalt, așa cum e. Uneori doare. Suntem dezamăgiți sau dezamăgim. Și aici se face diferența: sunt relații în care simți că celălalt e în continuare dispus să fie alături, chiar dacă… toate cele de mai sus. Aici se vede dacă țesătura aceasta prețioasă, deși poate decolorată pe alocuri, are urzeala solidă. Firele acelea invizibile, mai puțin strălucitoare, rămân pe poziții, faptul că ne pasă profund, omenește, durabil de cineva și că îi vrem (activ) binele, cum a spus unul dintre cititorii noștri, nu e pus în discuție, e un bun comun câștigat prin strădanii și perseverență.

Umorul apare și el ca ingredient cheie, care ajută mult în a negocia dificultățile din relație, dar nu numai. Prietenia este un port sigur în furtună, dar și un loc de energizare sufletească, de bună dispoziție, de râs, de joacă și ușurință a inimii.

De asemenea, cuvintele empatie, autenticitate, iubire, libertate, acceptare — completează acest tablou cu nuanțe emoționale ce fac ca fiecare prietenie de-a noastră să aibă propria ei identitate, permițându-ne în același timp să fim noi înșine, să ținem cont de prieteni și de preferințele, limitele, felul lor de a fi, fără a ne filtra prea tare pentru a fi primiți.

Povestea unei prietenii – Ioana (text Cristina)

Într-o seară de septembrie, la lansarea unor carduri terapeutice dedicate relației cu mâncarea, am cunoscut-o pe Ioana Guică, fondatoarea Eat to Connect. Vorbea despre pasiunea ei pentru gătit și despre cum creează experiențe de conectare în jurul mesei, unde atât corpul, cât și sufletul sunt hrănite.

Momentul de „click” a venit când a spus că îi plac conversațiile profunde. Nu întâlnisem până atunci pe cineva care să recunoască public această preferință. Și mie îmi plac discuțiile de profunzime, dar deseori mă adaptam la „profunzimile disponibile” din jur, în funcție de context.

Ioana adusese la acel eveniment găluște cu prune și după încheierea lansării am gustat cu toții din aceste bunătăți aduse de ea. Când am gustat, mi-a venit amintirea bunicii mele, ea îmi făcea găluște cu prune când eram copil. Cred că tot de atunci nici că mai mâncasem găluște cu prune – e o muncă destul de laborioasă pentru a le face și nu a mai stat nimeni, ca bunica, să le prepare. M-am apropiat de Ioana, am făcut cunoștință și i-am spus acest lucru, iar privirea ei deschisă și primitoare, bucuria nedisimulată de a-mi asculta evocarea și invitația de a vedea acest moment ca pe o reconectare cu bunica mea, m-au atins. Am plecat de acolo cu sentimentul că Ioana este un om deosebit și cu dorința de a ne reîntâlni și de a o cunoaște mai bine. Și dorința s-a împlinit.

De atunci, prietenia noastră a crescut prin întâlniri și conversații, prin participare afectivă una la viața celeilalte – împărtășiri, schimb de perspective, visuri, reflecții — dar și prin gesturi concrete de sprijin în viața de zi cu zi. Am hrănit cu încredere și prezență prietenia noastră. Am trecut prin tot felul de conversații și profunde, și haioase, râsete, mese delicioase, dans, plimbări, ajutor reciproc, momente de bucurie, dar și clipe sensibile presărate cu lacrimi vindecătoare.

De trei ani, această prietenie are vitalitate pentru că se actualizează, se transformă odată cu noi. Viața nu stă în loc și nici noi și… nici prietenia noastră. Ne unește și interesul pentru creștere personală și ne ține aproape disponibilitatea, autenticitatea,sinceritatea, umorul și înțelegerea. Chiar dacă unele perioade sunt mai aglomerate, păstrăm firul conexiunii prin mesaje sau apeluri. Sunt tare recunoscătoare pentru felul de a fi al Ioanei și o prețuiesc pe ea ca om, așa cum prețuiesc prietenia noastră.

Aș spune, pe final, că acest mozaic de cuvinte și povești ne arată că prietenia la vârsta adultă se țese din fire multiple: unele de rezistență, de bază, altele de culoare, unele de profunzime, altele de joacă. Și aceste fire împreună creează o pânză care ne ține aproape de oameni și de noi înșine.

Iar acum vă invităm cu interes și curiozitate pe voi să ne împărtășiți cum a început o legătură de prietenie la vârsta adultă, care vă este prețioasă și astăzi. Povestea unei prietenii care vă este dragă:

Nu încheiem înainte de a vă îndemna să rămâneți aproape pentru că vă pregătim o surpriză plăcută la începutul lunii septembrie, când vom încheia tema acestei luni, cu o întâlnire… între prieteni.

Prietenia practicată cu intenție

La vârsta adultă, prietenia este unul din pilonii importanți ai stării de bine. Ne hrănește sufletul și mintea și ne ancorează atunci când viața se grăbește și ne dorim să fim într-un împreună mai așezat, mai tihnit, mai liber și uneori chiar și jucăuș. Prieteniile ne invită să fim deschiși, curioși, sensibili, să lăsăm loc de surpriză și de creștere. Ele sunt porți prin care-l descoperim nu doar pe celălalt, ci și pe noi înșine – ce avem de dăruit, ce avem nevoie să primim, ce experiențe ne îmbogățesc, ce atribute ne sunt potențate, ce aduce vitalitate în întâlnirea cu celălalt.

Dacă ar fi să esențializăm, prietenia la vârsta adultă este o practică, o alegere și:

se clădește prin gesturi mici și constante;
se verifică în momentele sensibile, când apar dezamăgiri, diferențe sau distanțe;
se păstrează vie dacă există disponibilitate să fim acolo unii pentru ceilalți, chiar și „atunci când…”.

Și pentru că prietenia se naște și se hrănește mai ales cu prezență fizică – cu râsete împărtășite, cu conversații și glasuri împletindu-se în proximitate, în privirea și atenția celuilalt – vă propunem să aducem și puțină joacă în această poveste a prieteniei. Iată câteva întrebări care pot fi adresate prietenilor apropiați, întrebări care sigur vor stârni povești și râsete:

Dacă mi-aș pierde brusc memoria, cum m-ai convinge că suntem prieteni?
Dacă te-ai trezi în corpul meu pentru o zi, care ar fi primul lucru important pe care l-ai face?
Dacă ai pune pariu că e ceva ce nu aș face niciodată, care ar fi acel lucru?
Dacă ar fi să-mi faci un compliment care m-ar surprinde, ce mi-ai spune?
Ce animal ar descrie cel mai bine felul meu de-a fi ca prieten(ă)?

Poate că răspunsurile vă vor surprinde, poate că vă vor emoționa, dar cu siguranță vă vor apropia. Chiar ne-am bucura să ne lăsați un mesaj despre această experiență prietenească la secțiunea de Contact din site sau și mai simplu, pe Facebook sau Instagram.

Dacă primele două articole au adus reflecții și povești, în acesta, al treilea, facem pasul în direcția acțiunii: să trăim prietenia, să o experimentăm împreună. Acum a venit momentul dezvăluirii surprizei despre care vă spuneam: vă invităm într-un cadru cald, la o seară de film cu tema prieteniei, continuată cu o conversație despre ce înseamnă să fii prieten la vârsta adultă, așa cum ne-a inspirat filmul și așa cum trăim noi în aceste relații.

Așadar, ne vedem joi, 11 septembrie, ora 18:30 – 21:30. Pentru înscriere, completați formularul: https://forms.gle/J85JbXc36R2XCohPA

Și pentru că spuneam că prietenia se trăiește împreună, vă încurajăm să veniți cu un prieten sau cu o prietenă, poate chiar cu doi :)) și să le trimiteți și lor formularul, pentru a se înscrie.

Vă așteptăm cu drag să ne bucurăm de film, de povești și unii de prezența altora.