Octombrie 2026 – VIITORUL

Ne pasă de ceea ce va fi. Cu noi, după noi, cu ceilalți, cu tot ce este înăuntrul nostru și cu tot ce este în afara noastră

Începem a doua lună de toamnă cu gândul acesta, la viitor. De multe ori, în terapie, m-am gândit că analizăm trecutul, desigur, pentru a ne înțelege pe noi, cei de azi, dar nu la fel de mult timp și explorare petrecem cu gândul îndreptat către viitor. Totuși, foarte multe dintre acțiunile și alegerile noastre au de fapt în vedere viitorul, deși se bazează pe scheme, scenarii și informații care vin din trecut, e drept. M-am întrebat adeseori cum ar fi dacă noi am deveni ceva mai conștienți de rolul pe care îl joacă de fapt viitorul, nu trecutul, în viețile noastre.

Oare cum s-ar schimba comportamentele și atitudinile noastre dacă am trece mai conștient experiența prin filtrul acesta al viitorului?

Pentru că a-ți păsa înseamnă cumva a trăi deja în viitor – ești mai atent la roadele faptelor tale. Ai grijă ca cineva drag să fie bine, ca tu să te dezvolți, ca lumea să fie un loc bun pentru viața pe care ți-o dorești.

Mare parte din tot ceea ce facem este o încercare de a anticipa viitorul și știm că oamenii au uneori o nevoie intensă de a încerca să îl cunoască. Este unul dintre cele mai misterioase și totodată generatoare de anxietate domenii ale experienței, gândirii și existenței.

Dar, într-un anumit sens, viitorul nu se prevede, ci se face posibil, se construiește, se îngrijește.

Întrebări fertile

Îmi vine în minte un paradox pe care îl observ adesea – acționăm pe termen scurt și ne dorim rezultate pe termen lung. Poate că e o zonă utilă pentru reflecție, să adoptăm într-un mod mai conștient gândirea pe termen lung, dat fiind că doar ea intră în armonie cu rezultatele pe termen lung pe care ni le dorim.

Întrebarea care se formează este: tu pentru cine acționezi azi?

Suntem în octombrie, perioada în care majoritatea copacilor se pregătesc să formeze mugurii pentru anul următor, semănăturile se fac deja, iar bulbii de lalele se plantează.

Tot în octombrie avem Ziua Mondială a Sănătății Mintale și este un bun prilej de a ne gândi le cum ne raportăm la viitor – cu anxietate și evitare, cu speranță și încredere sau cu ce combinație mixtă de emoții și stări intrăm de fapt în contact când ne gândim la viitor?

Ce stări ai avut citind până aici? Ce gânduri, idei, imagini ți-au apărut în minte în timp ce parcurgeai aceste rânduri despre viitor?

Îmi amintesc de citatul din Kierkegaard – Viața se înțelege privind înapoi, dar se trăiește privind înainte – și mă întreb cum îl interpretați voi, cititorii și cum îl aplicați în viața de zi cu zi. Mi-ar face mare plăcere să știu.

În această perioadă în care impresia mea este că totul se petrece mai rapid, mai condensat și mai accelerat, în care consumăm viitorul cu o viteză din ce în ce mai mare, poate că ne face bine să stăm o clipă să ne gândim la viitor doar pentru a-l explora puțin de la distanță fără a încerca să îl creăm, să îl ghicim sau să îl consumăm. Ce din prezent vrem să ducem mai departe și ce nu vrem să regăsim “acolo”, în timpul care va veni, în sinele care vom fi, în contextul pe care îl vom trăi?

Desigur, multe lucruri nu depind de noi, dar pentru acelea care ne stau în putere – grija, interesul, atenția – putem să ne dăm acest timp, acum. Pentru viitor.

Dacă ai avea o mașină a timpului te-ai urca în ea? De ce?

Cuvinte despre viitor

În final, revenim la ziua de azi. Cred că, pe cât de important poate fi să ne gândim la viitor, pe atât de important este să nu uităm de prezent. Obsesia viitorului ne poate fura prezentul și, ca orice lucru dus la exces, generează efecte adverse. Poate că grija, păsarea este tocmai echilibrul dintre a avea grijă de mâine în timp ce suntem prezenți azi.

Alege acum 3 cuvinte care îți apar când te gândești la viitor. Poate fi orice: o emoție pe care o simți când te gândești la el, o acțiune orientată spre viitor, o imagine, un atribut al lui sau orice se asociază pentru tine cu perspectiva viitorului.

Florentina

O fabulă din trecut și o poveste despre viitor

Vă mulțumesc pentru răspunsurile trimise la invitația de a descrie viitorul perceput. Și nu este o formalitate sau o formulă de politețe, ci vă mulțumesc într-adevăr, pentru că astfel, împreună, reușim să construim o hartă a viitorului așa cum arată el acum în mințile și sufletele noastre.

Este o hartă parțială, desigur, dar sper că ea va fi un punct de plecare valoros pentru tine, omul care ne citește. Mărturisesc faptul că am fost impresionată de rezultatul creat.

O fabulă despre om

Înainte însă de a parcurge împreună povestea viitorului, să ne oprim o clipă asupra unei fabule.

“Odată, când Grija trecea peste un râu, văzu niște lut. Căzând pe gânduri, luă o bucată din acel lut și începu să-i dea chip. În timp ce se gândea la ceea ce crease, Jupiter trecu pe acolo. Grija îl rugă să pună duh în bucata de lut care prinsese chip. Jupiter se învoi bucuros. Însă când ea voi să-i dea făpturii numele ei, Jupiter se împotrivi și ceru să i se dea numele lui. Pe când Grija și Jupiter se sfădeau în privința numelui, apăru și Pământul (Tellus), dorind ca făpturii să-i fie dat numele lui, de vreme ce el era cel ce-i împrumutase o bucată din trupul lui.

Cei prinși în ceartă îi cerură lui Saturn să le fie judecător. Iar Saturn le aduse la cunoștință această hotărâre ce părea cât se poate de dreaptă: ”Tu, Jupiter, deoarece i-ai dat duhul, îl vei primi înapoi la moartea ei; tu, Pământule, deoarece i-ai dăruit trupul, îl vei primi pe acesta înapoi. Însă, deoarece Grija e cea care, prima, a dat chip acestei făpturi, se cuvine ca, atâta vreme cât ea trăiește, Grija s-o stăpânească.

Iar în privința numelui, deoarece el este pricina sfadei voastre, se cuvine ca făpura aceasta să se cheme homo, de vreme ce este făcută din humus (pământ)”.

Aceasta este Fabula despre Grijă (Cura), cunoscută din antichitate și reluată de M. Heidegger în Ființă și Timp.

Omul care se îngrijește de el, de alții și de viitor

Grija (Cura) simbolizează preocuparea permanentă a omului pentru propria existență, pentru ceilalți și pentru lumea în care trăiește. Vedem cum, în fabulă, ea este cea care dă formă făpturii și ne însoțește de-a lungul vieții, ea este cea care ne modelează identitatea.

Grija nu este doar neliniște și anxietate, primul sens pe care îl dăm deseori, unul limitativ. Poate chiar unul care ne oprește să acționăm, să ne îngrijim de ceva. Sigur că trebuie să fim atenți și la neliniște, la îngrijorare, cea care sare de la una la alta fără să se oprească nicăieri prea mult, cea care mai degrabă se agită, consumă în loc să construiască sau să sprijine real. Și e de folos să ne îngrijim această neliniște, să n-o lăsăm să prindă rădăcini.

Grija înseamnă însă mult mai mult: atenție, responsabilitate, implicare, preocupare față de sine și față de ceilalți. Ea este astfel o dimensiune esențială și fundamentală a modului în care omul își construiește viața și viitorul. Omul nu doar există, ci este preocupat permanent de ce este, ceea ce poate deveni și în ce relație se află cu lumea.

El își înțelege trecutul, ia decizii în prezent și trăiește – nu-i așa? – orientat spre viitor. A fi om înseamnă a fi mereu implicat în propria existență, adică a te forma, a alege, a răspunde pentru ceea ce faci și a căuta un sens al vieții, în ciuda caracterului ei trecător sau tocmai de aceea.

Sarea vieții: curiozitatea și speranța

Cu acestea în minte să revenim la povestea viitorului, așa cum am creat-o împreună.

Derivat inițial din cura (grijă) o persoană “curioasă” era cineva care purta de grijă unui lucru sau manifesta un interes atent și plin de solicitudine față de acesta. În cazul nostru, acest lucru este viitorul, față de care curiozitatea a fost, alături de speranță, cel mai des menționată. Astfel, unul dintre cele mai des alese cuvinte a fost exact unul despre a ne păsa.

Curiozitatea ta față de viitor de ce tip este? (Predominant) îți îngrijești viitorul sau te neliniștești în legătură cu el?

Norul nostru de cuvinte, harta pe care ne mișcăm acum în toate direcțiile pentru a face conexiuni, conține în majoritate cuvinte pozitive. Pasul următor este către binomul încredere – speranță: curiozitatea are nevoie de încredere și doar astfel se poate explora viitorul.

A avea grijă de cineva înseamnă a-i oferi baza sigură din care viitorul devine explorabil, nu amenințător, un teritoriu ce poate fi descoperit, nu un tărâm plin de pericole și amenințări. Gândește-te la un copil care crește și descoperă lumea prin ochii părinților, inițial. Erik Erikson a vorbit despre speranță ca rezultat al rezolvării pozitive a primului stadiu al vieții (încredere versus neîncredere), considerând-o ca fiind cea mai timpurie și mai indispensabilă dintre virtuți.

Aici îmi vine în minte și conceptul Homo Viator (omul care călătorește prin viață) al lui Gabriel Marcel (J’espere en toi pour nous), pentru care speranța este relațională.

Mai departe, pe harta noastră, avem de punctat un lucru important – frica și curiozitatea (sau entuziasmul) au o activare fiziologică asemănătoare (puls crescut, vigilență și atenție sporite). Ceea ce diferă este interpretarea și direcția (evitare versus apropiere). Viitorul este deschis și presupune alegeri, prin urmare poate genera frică, angoasă sau dorință de apropiere.

O să vă prezint acum o analiză un pic mai tehnică a răspunsurilor, pentru că lucrul cel mai important al faptului că am contribuit împreună la acest act este că putem învăța unii de la alții. Iar dacă tu citești acum prima dată acest text, ești invitat(ă) să faci exercițiul, cu aceeași structură: Alege 3 cuvinte care îți apar în minte când te gândești la viitor. Poate fi orice – o emoție, o acțiune orientată spre viitor, o imagine, un atribut al lui sau orice se asociază pentru tine cu perspectiva viitorului – și apoi parcurge mai departe acest rezumat al răspunsurilor.

Majoritatea cuvintelor care se repetă sunt afective sau relaționale și sunt de trei feluri:

emoții anticipatorii propriu-zise (ex. curiozitate)
emoții relaționale (ex. iubire)
stări (ex. liniște).

Orizontul de timp a fost ales individual (nu era precizat) și dintre posibilitățile teoretice (aproape – săptămîni, luni; mediu – ani, etape de viață; îndepărtat sau abstract, ori chiar fără orizont – doar stare), cel care domină în răspunsurile primite este cel îndepărtat/abstract.

Subiectul viitorului (locul controlului) ar putea fi eu – intern (eu fac viitorul), viitorul – extern (mi se întâmplă) sau relațional (cu alții – oameni, încredere, etc). Viitorul respondenților este în egală măsură ceva ce fac și ceva ce li se întâmplă, cu relațiile între acestea. Mai departe vedem că viitorul despre care vorbim când cineva ne întreabă “ce îți apare” este al nostru și al celor apropiați, nu al țării sau al planetei. Merită reflectat aici, nu-i așa?

În ce viitor vom trăi, al meu sau al nostru?

Fiecare combinație de răspunsuri este în sine o poveste. Vă spun sincer că și eu am făcut exercițiul, analizându-mi în același fel răspunsurile.

Un alt mod de a te cunoaște este să vezi unde te situezi din punct de vedere al încadrării în una din următoarele 5 categorii de a vedea viitorul:

1 – exploratorii – viitorul ca necunoscut care atrage;

2 – căutătorii de liniște – viitorul ca întoarcere la siguranță;

3 – relaționalii și eticii – viitorul ca iubire și răspundere;

4 – adaptativii – viitorul ca ritm și progres;

5 – gospodarii – viitorul ca rânduială și gestionarea resurselor.

În fața unei astfel de sarcini (a gândi despre viitor) mintea face o evaluare primară (ce înseamnă pentru mine?) și apoi una secundară (ce resurse am?). Adică ne gândim la viitor (elanul spontan, primul cuvânt), ne lovim de faptul că nu îl putem ști (întâlnirea cu natura viitorului), iar apoi alegem cum ne poziționăm față de el (răspunsul personal al fiecăruia la această întâlnire/ evaluare internă).

În care dintre cele cinci feluri de a privi viitorul te recunoști? Ce ai împrumuta de la celelalte?

Cu lentila de terapeut activată, putem vedea și alte lucruri interesante. Pornim de la cele 3 sisteme de reglare a emoțiilor (conform lui Paul Gilbert), și anume:

1 – amenințare-protecție (frică, vigilență),

2 – impuls-căutare de resurse (entuziasm, energie),

3 – liniștire-siguranță-afiliere (calm-conectare).

Vedem că norul nostru arată un sistem de impuls puternic, unul de liniștire bine reprezentat și unul de amenințare mic, adică un profil echilibrat. Sistemul de liniștire este cel pe care îl hrănesc grija și păsarea, în ciuda faptului că viața contemporană (conform lui Gilbert) suprastimulează sistemele de amenințare și de impuls.

Iar dacă l-am întreba pe Jaak Panksepp ce are de spus despre răspunsurile primite, am afla, pe scurt că cititorii își imaginează viitorul căutând și având grijă. El a delimitat șapte sisteme subcorticale SEEKING – efectiv un sistem emoțional al viitorului (nerăbdare anticipatorie, curiozitate, explorare), CARE – grija și ocrotirea – exact miezul acestui exercițiu și al proiectului nostru de păsare, FEAR, LUST, PLAY, RAGE și PANIC/GRIEF. În norul nostru domină SEEKING și CARE. Pe de altă parte, nimeni nu a asociat viitorul cu furia, pierderea sau doliul. Ne vom întoarce mai târziu la cum ar putea fi extinsă, nuanțată și detaliată harta noastră.

În ce privește diada apropiere-evitare, poți vedea în nor că aproape toate cuvintele sunt de apropiere, cât despre diada promovare (idealuri, creștere, câștiguri) – prevenție (siguranța, evitarea pierderilor) avem un nor în care promovarea domină, dar prevenția este prezentă.

Mai departe, din punct de vedere psihologic, pentru majoritatea cititorilor, viitorul este departe, adică este reprezentat abstract prin ce ne dorim (spre deosebire de varianta alternativă în care ceea ce este aproape ne reprezentăm concret, prin detalii specifice și prin ce este chiar posibil, fezabil).

Una dintre cele mai importante concluzii este că așa cum îl vedem și îl percepem noi, viitorul înseamnă o limită: a controlului – nu pot opri, a cunoașterii – nu știu ce variantă va fi, a reprezentării – nu pot să îmi imaginez, răspunsurile la acestea fiind curiozitate, înțelepciune, încredere (relațională). Răspunsul la incertitudine este, deci, înțelepciunea. În plus, liniștea în fața viitorului vine mai ales din relații, nu din certitudine, pentru că aceasta nu există. Vine din încrederea că nu vom fi singuri în ce urmează. Viitorul prefigurat în norul nostru este un spațiu în care nevoile relaționale sunt împlinite. Viitor înseamnă relații, iar grija este unul dintre cele patru elemente ale iubirii, așa cum o vedea Erich Fromm (grija, responsabilitatea, respectul, cunoașterea).

Viitorul mai este și ritm, spun cuvintele din nor – și aici îmi vine în minte paradoxul lui Hartmut Rosa – deși tehnologia economisește timp, noi simțim că avem tot mai puțin. El descrie trei forme de accelerare – tehnologică, a schimbării sociale și a ritmului vieții, iar contraponderea la acestea este rezonanța, adică o relație vie cu lumea.

Viitorul înseamnă și gospodărire – aici suntem pe teritoriul economiei și ne amintim că Oikonomia vine din oikos (casă) și nomos (rânduială) – tot grijă, dar în forma ei concretă, cea pentru gospodărie.

Iar viitorul, în cele din urmă poate însemna și vindecare sau reparare atunci când ceea ce ne dorim cel mai mult este să ne regăsim liniștea, sinele sau ceva ce temporar s-a pierdut. Intrăm astfel pe teritoriul nostalgiei când viitorul este cel care poartă trecutul mai departe.

Tu lângă cine te simți liniștit(ă) când te gândești la ceea ce urmează, la viitor?

În viitorul din viziunea noastră acțiunea este înghețată, avem doar posibilități și are două gramatici – a lucrurilor de făcut sau avut și a stărilor, a felului de a fi. Zona tehnologică a viitorului vine din engleză, iar cea sufletească vorbește în română. Remarcăm în răspunsurile primite că A.I. apare rar, în timp ce relațiile sunt peste tot. Eu cred că acest aspect este semnificativ din multe puncte de vedere și merită o atenție deosebită. Un viitor locuit de oameni, nu de mașini este cel configurat acum în mintea noastră. Oare … așa va fi?

La ce nu ne uităm când vorbim despre viitor

În final, așa cum spuneam, vom arunca o privire și pe ceea ce harta noastră mai are, poate, de adăugat. La absențele pe care le consider relevante. Este important să observăm și să analizăm la ce ne gândim și la fel de important este să vedem și la ce nu ne-am gândit (cel puțin în această primă etapă, a celor 3 cuvinte).

Așadar, în norul de cuvinte nu apar: sănătatea, natura, siguranța, țara, planeta, munca, bătrânețea, moartea, furia, pierderea, doliul. Schițez aici câteva ipoteze pentru aceste absențe. Faptul că formularea este “ce îți apare” invită la explorare interioară, deci mai puțin orientată extern. O altă ipoteză este că majoritatea persoanelor din comunitate sunt preocupate de dezvoltare personală și relații, iar cei care au răspuns s-au autoselectat. Mergând mai departe, în general ne ținem la distanță de temele mari și amenințătoare și, în plus, viitorul personal este mai luminos decât cel colectiv.

Este mai ușor să rostim abstract viitorul decât să ni-l imaginăm în detaliu. Ceea ce, cred eu, e bine să păstrăm ca subiect de reflecție.

Discuția noastră nu se închide odată ajunși la finalul acestui text. Ea rămâne deschisă. La fel ca viitorul 🙂 Sper că v-a fost de folos această grilă de analiză. Pe curând!

Copaci pentru alt veac

Iată că ne gândim deja de o lună la viitor. Nu știu cum a fost pentru tine, dar mie mi se pare că a trecut foarte rapid. Între timp, toamna s-a așezat mai bine în jurul nostru, ora s-a schimbat, ziua s-a scurtat, copacii s-au golit binișor pe alocuri de frunze și dimineața e foarte frig.

Dacă te uiți însă cu atenție pe unele ramuri, vezi mugurii. Nu se observă ușor dar sunt deja acolo, pregătind primăvara pe care noi încă nu o vedem și nu o simțim. Viitorul e deja aici, nu-i așa?

Am ales să închei seria de texte pe tema lunii – viitorul – pornind de la această imagine a copacilor, pentru că se conectează cu o poveste veche care îmi place:

În anul 44 î.Hr. Cicero scrie un dialog filosofic celebru – Cato Maior de Senectute (Cato cel bătrân despre bătrânețe) și acolo citează un vers al poetului Caecilius Statius – Serit arbores, quae alteri saeclo prosint (Plantează copaci care să folosească altui veac).

Adică generațiilor viitoare.

Cicero scrie că dacă l-ai întreba pe un agricultor bătrân pentru cine plantează, ți-ar spune imediat că pentru zeii nemuritori care au vrut nu doar ca el să primească aceste daruri de la înaintașii lui, ci și să le dea mai departe celor care vin. El este, deci, o verigă într-un lanț, iar viitorul nu e un loc în care va ajunge, ci este ceva ce se scurge prin mâinile lui.

Primul nostru viitor e o persoană

Dacă stăm să ne gândim o clipă, ce este, de fapt, viitorul? În primele luni de viață, privirea unui bebeluș se îndreaptă deja spre locul unde urmează să apară ceva, cu mult înainte ca el să aibă capacitatea de a gândi noțiunea de mâine. Și astfel ne dăm seama că prima întrebare pe care și-o pune (impropriu spus, e dincolo de cuvinte) un om despre viitor este “Va veni cineva?”, “Dacă plâng, vine?”, “Dacă pleacă, se întoarce?”. Răspunsurile repetate la această întrebare construiesc la un nivel foarte profund încrederea: merită să aștepți.

Primul viitor ne este o persoană. Și a fost limpede acest lucru atunci când am găsit între cuvintele primite de la voi încredere, liniște, iubire, oameni.

Răbdarea față de viitor nu este, deci, doar o chestiune de voință, ci are o componentă relațională foarte puternică. Varianta modernă a experimentului bezelei (Marshmallow test) arată că autocontrolul copiilor nu este o chestiune de caracter, ci depinde foarte mult de încrederea pe care o au în adulți. Când adultul s-a ținut de cuvânt în faza inițială a testului (le-a adus creioane mai bune, cum promisese), ei au reușit să aștepte mai mult pentru a primi a doua bezea. Când adultul i-a dezamăgit (a promis creioane mai bune, dar s-a întors și a spus că nu mai are), ei au ”calculat” că o promisiune viitoare are șanse mari să fie falsă și au mâncat bezeaua, logic (poate că cea de-a doua nici nu ar mai fi venit vreodată, nu?).

Călătoria vieții

Să privim aceste tablouri: o serie pe care pictorul Thomas Cole a numit-o “Călătoria vieții”. Vedem același râu (tot mai lat), aceeași barcă, același călător, dar în patru momente diferite. Și un înger. Putem vedea în acest înger prezența celor care au avut grijă de noi. Vegetația, observăm, se schimbă. Copilul iese între maluri împodobite cu flori, tânărul are în depărtare un castel (proiecte? ambiții?), persoana matură trece printre stânci, prin ceea ce pare a fi o furtună, iar în ultimul tablou vedem cerul deschis, luminos și întinderea de apă liniștită. Speranță-luptă-liniștire.

Childhood, Youth, Manhood, Old Age, Thomas Cole, 1842, National Gallery of Art

Aceste tablouri mă fac să mă gândesc cum privește fiecare vârstă viitorul: în prima copilărie, viitorul este o persoană (vine cineva?), apoi este joc și poveste (ce voi fi când voi fi mare?), dominat de imaginație. Pentru adolescenți, viitorul este identitate (cine voi fi?), pentru ca în debutul vieții adulte să se transforme în vis (ce voi face cu viața mea?). La mijlocul vieții, viitorul se poate transforma în întrebare, în alegere (ce anume contează?), iar la vârsta a treia în reflectare, devine sens (ce las în urmă?), pentru ca apoi să se continue prin sau către alții (ce rămâne după mine?).

Vedem cum grija traversează toate etapele, începând de la cei care au grijă de noi până la cei de care noi ne îngrijim. Copilul învață să aștepte pentru că un adult s-a ținut de cuvânt, adolescentul își construiește viitorul oglindind modul în care se simte acceptat și autonom, tânărul are nevoie de un mentor care să îl inspire și să creadă în visul lui, adultul de la mijlocul vieții își găsește sensul în grija pentru ce e important (în special oamenii din jur), vârstnicul le transmite acestora darurile sale.

De-a lungul vieții, ne trăim viitorul după mai multe ceasuri (cronologic, subiectiv – al orizontului, social – normele fiecărei vârste, relațional – măsurat de timpul celorlalți, fie copii, prieteni, părinți). Dacă aceste ceasuri merg cu viteze diferite, apar tensiuni. La 40 de ani, de exemplu, te poți simți tânăr și entuziast și în același timp presat sau în urmă. Sunt cercetări care arată, de altfel, că după 40 de ani oamenii se simt cu aproximativ 20% mai tineri decât vârsta lor reală.

Totodată, poate că analizându-te poți descoperi și că gândirea despre viitor are mai multe moduri:

simulare (îți imaginezi cum va fi)
predicție (estimezi ce se va întâmpla)
intenție (îți propui ceva)
planificare (îți organizezi pașii).

Și dacă ne întoarcem la copac și la mugurii lui, putem spune că a avea grijă înseamnă să crezi în creșterea celuilalt înainte ca el să se vadă pe sine, înseamnă să ai grjă de viitorul lui până când poate reuși singur. Amintește-ți cine a făcut sau face asta pentru tine și pentru cine faci tu acest lucru.

Să trecem la acțiune

În cele din urmă, cred că ne este de folos analiza modului în care ne gândim la viitor, anume dacă folosim filtrul evadare sau resursă. Aceeași activitate – gânditul la viitor – poate fi una sau alta în funcție de ceea ce anume face pentru tine, iar argumente sunt pentru ambele variante.

Este evadare dacă te duce departe de ceva greu, prezentul pare, prin contrast, mai gol, viitorul imaginat nu include obstacole și e aproape ideal, în plus e vag, nefiind legat de o dată fixă sau un rezultat anume și e chiar grandios, înlocuind pur și simplu prezentul și negând realitatea.

Pe de altă parte proiecția în viitor este mai degrabă resursă dacă te duce spre ceva dorit, îți dă mai multă energie, claritate, entuziasm, include și obstacole, fiind specifică, cu o scenă și un prim pas. Acest tip de proiecție – resursă are rol de a organiza și orienta prezentul, poate fi oprită ușor și în mod definitoriu integrează realitatea. Pe scurt, o proiecție bună a viitorului este una din care te întorci mai bogat în prezent. Mai motivat(ă) să acționezi pentru el.

Vom încheia așadar cu o trecere la acțiune. De la simțit la văzut, de la substantiv la verb.

Spuneam data trecută că în răspunsurile primite viitorul era mai degrabă stare, nu faptă. Poate că e bine să modificăm ceva aici. Știm că ne imaginăm abstract ceea ce e departe (valori, dorințe, stări), iar ceea ce e aproape ne imaginăm concret (locuri, oameni, acțiuni). Pe de altă parte mai știm și că imaginile mentale cântăresc mai mult decât cuvintele și, în plus, atunci când ne imaginăm concret un eveniment viitor, el va avea deja o greutate mai mare pentru noi – ne e mai ușor să-l alegem, să ne ținem de un plan care să-l susțină. Un viitor văzut e mai aproape.

Așa că te invit să alegi un cuvânt care îți vine în minte legat de viitor și să îi construiești o scenă. Unde ești? Ce anotimp este? Cine este lângă tine? Ce auzi? Ce gesturi faci?
Scrie o scrisoare cuiva care este cu aproximativ 30 de ani mai tânăr decât tine și cuiva care este cu 30 de ani mai în vârstă decât tine (poate fi oricine, la aceste vârste, orientativ) și spune-i ce ai înțeles până acum despre viitor, ce ai fi vrut să știi mai devreme și ce ai vrea să-l/o întrebi despre viitor.
Gândește-te la tablourile lui Thomas Cole de mai sus. În ce barcă te afli acum? Scrie pentru fiecare dintre aceste vârste o propoziție care începe cu “Viitorul este …”. Ce ai completa tu, cel de la fiecare vârstă? Pune-le apoi una lângă alta, vezi ce se schimbă și ce rămâne la fel.
Alege o valoare importantă pentru tine și gândește-te care e primul pas pe care îl vei face mâine în direcția ei, a unui viitor în care valoarea alesasă să fie bine reprezentată.

Mă uit acum la un copac din fața ferestrei și caut cu gândul mugurii. Îți doresc o iarnă cu muguri mulți, un înger care să îți fie alături pe cursul de apă și care să lucreze prin oamenii de lângă tine, precum și curajul de a planta ceva ce poate nu vei vedea crescând.

Poate că, într-adevăr, viitorul doar trece prin noi. Și asta nu e deloc puțin lucru.

Florentina