Se simte că îți pasă

Sau despre urmele pe care le lăsăm în locurile și oamenii din jurul nostru

Am 33 de ani și lucrez ca auditor intern într-o companie din România. Sunt a patra generație din familia mea care lucrează aici, deși mult timp am fost convins că voi alege un drum complet diferit, ba chiar am ales să plec la studii în străinătate la terminarea liceului.

Mă bucur constant că lucrez aici, chiar dacă sunt suișuri și coborâșuri. Sunt momente în care mă uit la documente, rapoarte, Excel-uri și mă întreb dacă ceea ce fac produce cu adevărat o schimbare vizibilă. În organizațiile mari, rezultatele muncii noastre sunt adesea indirecte. De multe ori nu vedem imediat impactul. Uneori nu îl vedem deloc. Pentru mine, să pot vedea la sfârșitul zilei rezultatul muncii mele este combustibilul care mă alimentează și mă face să îmi doresc să progresez. Într-un scenariu ideal, așa ar trebui să fie în fiecare zi, doar că nu este așa mereu și mai sunt zile care trec fără să îmi dau seama ce am reușit să realizez, zile despre care mă întreb dacă au fost reușite sau nu.

De-a lungul anilor, am rămas cu o convingere care poate părea naivă, dar care a fost mereu undeva în interiorul meu.

Nu știu când sau cum a apărut, dar e mereu acolo: cred că fiecare dintre noi poate contribui la ceva mai bun decât a găsit.

Poate nu la scară mare. Poate nu peste noapte. Dar măcar în locurile în care se simte ca „acasă” sau chiar la locul de muncă.

O întrebare simplă

Acum opt ani, când aveam 25 de ani, m-am mutat într-un bloc vechi din București. Clădirea trebuia să fie reabilitată termic, însă proiectul era blocat de ani de zile.

Într-o zi, o vecină, doamna A., care era și Administrator, m-a întrebat dacă aș accepta rolul de președinte al asociației de proprietari.

Nici astăzi nu sunt sigur că am spus „da” pentru motivele potrivite.

La început, motivația mea era una cât se poate de personală. Voiam ca blocul în care locuiam să arate mai bine. Voiam un apartament mai confortabil și o proprietate care să nu se degradeze.

Dar uneori lucrurile încep dintr-un motiv și se transformă în altceva.

Încet, proiectul nu a mai fost doar despre apartamentul meu.

A devenit despre un loc mai bun pentru noi toți ce locuiam acolo. A fost despre momentele în care vecinii, unii mai mari ca vârstă decât părinții mei, mă salutau cu “Bună dimineața, domnule Președinte”, iar eu rămâneam inițial blocat pentru că nu știam la cine se referă. Între timp am învățat să le zâmbesc și să le reamintesc că eu sunt „doar Ștefan” și că suntem vecini, oameni care împărtășesc același acasă, aceeași comunitate.

~ Imagine generată cu ajutorul AI ~

Cum arată grija în practică?

Când ne gândim la grija pentru ceilalți, ne imaginăm de multe ori gesturi mari. În realitate, ea apare adesea în lucruri foarte concrete și nespectaculoase.

În anii care au urmat, am lucrat împreună cu doamna A. pentru reabilitarea blocului, modernizarea liftului, renovarea spațiilor comune, introducerea colectării selective, chiar și amenajarea grădinii și a spațiului verde din jurul blocului.

Privite separat, sunt doar proiecte administrative. Privite împreună, spun o poveste diferită. Povestea unor oameni cărora începe să le pese.

Pentru că atunci când îți pasă de un loc, începi să îl observi cu adevărat. Vezi lucrurile care nu funcționează. Vezi problemele care au fost ignorate ani la rând. Dar vezi și potențialul.
Cred că aceasta este una dintre formele cele mai simple ale stării de bine: să simți că aparții unui loc și că poți contribui la el.

Se simte că îți pasă

În ultimii ani am început să observ ceva interesant. Oamenii nu își amintesc întotdeauna argumentele pe care le aduci. Nu își amintesc toate detaliile tehnice. Nu își amintesc toate explicațiile. Dar simt dacă îți pasă.

Oamenii observă, simt felul în care răspunzi la un mesaj, dacă e ceva succint și rece sau dacă oferi detaliile necesare ca ei să înțeleagă.

Își dau seama că ești implicat în funcție de timpul pe care îl aloci atunci când apare o situație dificilă sau de conflict, după felul în care tratezi oamenii atunci când nu sunt de acord cu tine. Atunci când e mai important să ai o concluzie benefică pentru ambele părți decât să ai tu dreptate.

De multe ori m-am întrebat de ce continuu să investesc timp și energie în comunitatea în care trăiesc. După mult timp de analiză interioară, răspunsul este pentru că îmi pasă.

O după-amiază obișnuită

Nu demult eram la birou, prins între Excel-uri și PDF-uri. Era una dintre acele zile în care energia pare că se scurge încet și fiecare sarcină necesită mai mult efort decât în mod normal. Parcă înotam împotriva curentului și oricât de tare aș fi pus mai multă energie, nu reușeam să avansez. Așteptam cu nerăbdare să ajung înapoi acasă.

După ce am ajuns și am reușit să mă așez pentru un moment, am primit un mesaj de la un vecin, președinte al unei asociații din apropiere, „coleg de breaslă” cu mine. Lucrasem împreună cu el la creionarea unui chestionar pentru comunitatea noastră, prin care să prezentăm nevoile locatarilor. În zona în care m-am mutat acum doi ani, s-a construit foarte mult și fără respectarea unor reguli urbanistice, similar cu multe zone din București – fără parcuri, fără creșe sau școli nou create în zonă.

M-a întrebat dacă am primit răspuns de la autorități privind chestionarul pe care l-am elaborat privind nevoia de creșe, grădinițe, școli și parcuri în zona noastră. Nu primisem niciun răspuns de la primărie, deoarece așteptam de ceva timp o invitație de dialog care nu mai venise.

Am lăsat deoparte ce încercam să rezolv pentru birou, cu mult efort și energie, și am început să revăd răspunsurile unui chestionar completat de locuitorii din zonă. Am citit observațiile lor. Am revăzut datele strânse. Am redactat un e-mail către instituțiile implicate. Au trecut probabil 15 sau 20 de minute. Dar în acel interval s-a întâmplat ceva. Oboseala și blocajul au dispărut. M-am trezit într-o stare de concentrare și claritate pe care psihologii o numesc uneori „flow”.

Cred că atunci a fost momentul în care am realizat că nu activitatea în sine mă energiza. Nu era vorba despre un e-mail sau un chestionar.

Era vorba despre oamenii din spatele lui și despre comunitatea din care și eu fac parte. Familiile care își doreau o grădiniță sau o creșă mai aproape. Nevoi reale ale unor oameni printre care mă număr și eu.
În acel moment, munca mea avea sens.

Ce legătură are asta cu starea mea de bine?

Cred că ne petrecem mult timp căutând starea de bine în direcții complicate. Căutăm rețete.

Strategii. Metode. Uneori uităm că una dintre cele mai importante surse de bine este sentimentul că ceea ce facem contează.

Nu că este perfect. Nu că schimbă lumea. Ci că are sens.

Am observat că cele mai satisfăcătoare momente din ultimii ani nu au fost neapărat cele în care am terminat un proiect important sau am atins un obiectiv profesional.

Au fost momentele în care am simțit că am contribuit la ceva folositor pentru ceilalți. Avem nevoie să știm că prezența noastră lasă o urmă bună.

Câteva întrebări

Aș vrea să îți las câteva întrebări pentru zilele următoare:

  • Unde se vede că îți pasă?
  • În ce locuri investești energie fără să aștepți ceva în schimb?
  • Care este comunitatea de care simți ca aparții?
  • Ce problemă din jurul tău nu te lasă indiferent?
  • Ce pas mic ai putea face pentru a lăsa locul puțin mai bun decât l-ai găsit?

La final

Privind în urmă, îmi dau seama că rolul de președinte de asociație m-a învățat mai mult decât despre administrație, proiecte sau relația cu instituțiile. M-a învățat că starea de bine nu apare doar din ceea ce primim. Apare și din ceea ce oferim. Din timpul pe care îl dedicăm. Din atenția pe care o acordăm. Din responsabilitatea pe care alegem să ne-o asumăm.

Poate că nu vom vedea întotdeauna rezultatele tuturor eforturilor noastre. Poate că unele inițiative vor rămâne neterminate. Dar am ajuns să cred că oamenii uită multe lucruri și își amintesc unul singur: se simte că îți pasă după cum faci ceea ce faci.

Ștefan Bogdan Gheorghe – Linkedin – Stefan Gheorghe