Septembrie 2026 – O treabă bine făcută

Se simte că îți pasă după CUM faci ceea ce faci

Ai avut o vară bună? Sper că te-ai bucurat de ea, de oamenii și de întâmplările ei.

Aici, la psihoterapeut.ro, revenim cu energia înnoită, cu dor de a ne aduna, de a face lucruri și de a povesti – cu tine, cu el, cu ea… Cu oamenii care cred că a vorbi despre păsare are un sens.

Azi este prima zi de toamnă în calendar. În fapt, dacă ne uităm pe fereastră, avem încă o zi de vară târzie cum, probabil, vor mai fi câteva. Toamna se simte totuși în aer: în culorile care încep să se schimbe, în răcoarea plăcută care ne înviorează dimineața și după apus.

Și parcă se mai simte ceva. Poate că simți și tu.

Odată cu întoarcerea din vacanțe, cu schimbarea de ritm propusă de toamnă, apare, pentru mulți dintre noi, un impuls spre acțiune. Ne vine să facem lucruri, să ne apucăm de ceva nou, să reluăm un proiect, să facem ordine, să învățăm ceva.

Îți vin idei zilele astea? Ai chef să te apuci de ceva? Sau poate simți nevoia să te întorci la un lucru pe care l-ai lăsat în așteptare? Să faci ceva mai bine?

Când faci bine ceea ce faci, se simte

Cred că atunci când faci bine un lucru, fie că este la serviciu, acasă sau în timpul liber, se simte că îți pasă.

De-a lungul timpului, probabil că ai întâlnit oameni care fac lucrurile cu atenție, cu pricepere, cu grijă. Uneori nici măcar nu știi exact ce fac diferit, dar rezultatul se simte. O conversație merge mai bine, un obiect îți trezește admirația, o problemă este rezolvată cu bunăvoință și implicare, o colaborare îți dă mai multă încredere.

Se întâmplă și invers: probabil ai întâlnit oameni care fac lucrurile „să fie făcute”, fără prea multă atenție sau implicare. Diferența se simte și atunci.

Un lucru bine făcut nu înseamnă neapărat perfecțiune. Înseamnă, poate, atenție. Inițiativă. Competență construită pas cu pas. Responsabilitate. Plăcerea de a face, realimentată constant. Respect pentru celălalt. Respect pentru propriul tău standard. Uneori înseamnă să te străduiești puțin mai mult decât ți-ar cere minimul necesar.

Tu la ce te pricepi foarte bine?

Acum gândește-te la tine și la ceea ce faci în profesia sau în munca ta. Alege un lucru pe care îl faci bine. Foarte bine, chiar. Și asta se vede în rezultate, în feedback-ul relevant, în starea cu care îl faci, în sentimentul pe care îl ai după aceea.

Poate fi un tip de abordare, o parte a jobului tău, o competență pe care știi clar că ai dobândit-o, o sarcină, o abilitate pe care o ai sau un tip de proiect care-ți iese constant bine. Care e acest lucru la care te pricepi? Scrie-l aici sau notează un cuvânt care îl reprezintă:

Ce ai vrea să șlefuiești?

Acum alege un lucru pe care nu îl faci încă atât de bine pe cât ți-ai dori. Nu e musai să fie ceva la care nu te pricepi. Poate fi ceva care încă nu este la nivelul la care ai vrea să fie, ceva ce ai vrea să ”șlefuiești”.

Ai cu siguranță o abilitate profesională, un aspect al muncii tale, o competență despre care știi că ți-ar fi de folos în activitatea ta și pe care ai dori să o/ îl dezvolți. Sau o dificultate pe care ai vrea să o gestionezi mai bine.

Alege ceva care contează pentru tine, o direcție în care simți că merită să crești. Care este acest lucru? Scrie-l aici sau notează un cuvânt care îl reprezintă:

Competență și grijă

Un lucru bine făcut vine cu disponibilitatea de a învăța, curajul de a primi feedback, intenția de a exersa în acord cu feedback-ul, răbdarea de a o face și cu dorința de a deveni puțin mai pricepuți decât eram ieri.

Să fim mai buni în profesia noastră nu înseamnă să fim permanent nemulțumiți de noi. Și nu înseamnă doar să acumulăm informații și competențe, pentru a avea un sentiment de siguranță sau de valoare. Poate însemna să observăm ce facem bine, să recunoaștem ce avem de învățat/ schimbat și să alegem conștient unde merită să investim energie și timp.

Luna aceasta reflectăm împreună la treburile bine făcute. La ce înseamnă această strădanie permanentă, ce construiește în viața noastră și cum se simte în jur atunci când mai mulți oameni își fac bine treaba.

Omul cinstește locul… și lucrul pe care îl face

Puțină istorie

Am lucrat o vreme în marketing research, coordonând proiecte de analiză calitativă. Pentru unul dintre clienți făceam focus-grupuri ca să testăm reclame. În astfel de contexte se pot naște tot felul de tensiuni. Bugetele de marketing și publicitate trebuiau gestionate bine, agenția de creație își susținea ideile, iar preferințele consumatorilor ne duceau într-o direcție pe care noi, oamenii de research, căutam să o identificăm cât mai clar, cât mai obiectiv.

Project managerul de la client trebuia să gestioneze toate aceste fire și interese diverse și o făcea cu atâta pricepere și grație, încât întâlnirile și discuțiile pe care le aveam erau dintre momentele plăcute ale zilei. Și mai ales reușeam să facem treabă bună în echipă. M-am gândit atunci ce e diferit la ea față de alți colaboratori sau clienți de-ai noștri. Competențe și informații aveau mai mulți. Nu era singura cu ani de experiență. Abordam și cu ea subiecte dificile, ca și cu alți clienți. Glumeam uneori, dar făceam asta și cu ceilalți. Spunea ce preferă, cum vede lucrurile și ne dădea feedback deopotrivă încurajator, apreciativ sau negativ dacă era cazul.

Diferența stătea, aș zice, în modul personal în care folosea aceste resurse profesionale. Reușeam să văd omul și mă vedea ca om, fără să fie nevoie de familiaritate sau prietenie. Colaboram ca doi oameni care se pricep, fiecare în domeniul său, care se străduiesc să atingă niște obiective și în același timp reacționează integral, ca oameni, nu numai ca două roluri profesionale sau sociale.

Venim în prezent

Răspunsurile primite la întrebarea despre ce faci foarte bine profesional și ce ai vrea să mai ”șlefuiești” m-au făcut să mă gândesc la colaborarea cu această persoană despre care am povestit. Pentru că printre aspectele de dezvoltat ați menționat mai multe trăsături de personalitate, elemente relaționale de genul încredere sau răbdare, alături de skill-uri, competențe, stiluri cognitive legate de un domeniu sau o sarcină specifică.

Înainte de toate și dincolo de toate suntem oameni. Stai câteva clipe cu acest gând. În ce mod felul tău de a fi atinge priceperea ta, proiectele tale, arta ta, felul tău de a te exprima profesional? Caută să-ți amintești unde, când și de cine ai fost văzut ca persoană în munca ta sau când ai văzut tu pe cineva, la rândul tău, ca persoană întreagă în timpul unei colaborări profesionale.

Cred că ajută mult să realizezi cât mai des, cât mai clar că omul care primește ceva ce tu faci are o poveste de viață complexă, un fel de a fi, un loc în care poate fi întâlnit ca om, chiar și în context profesional.

Și atunci zicala să faci ca pentru tine, care s-ar traduce ca a face ceva temeinic, cu grijă și responsabilitate, cu implicare – are și nu are sens. Are sens pentru că atunci când faci un lucru bine, te construiești și pe tine. Doar că atunci când faci ceva cu dedicare pentru omul care va beneficia de munca ta, atent(ă) la el și la ce i se potrivește, îl bucură, are sens pentru el, mai sugestiv ar fi să zicem să faci ceva ca pentru omul care primește.

În munca de psihoterapie, acest mod de a face dă cele mai bune rezultate. Aici vorbim de obiective, rezultate, dar mai întâi de toate vorbim de alianța terapeutică. Cercetarea asupra alianței terapeutice arată în mod consistent o asociere pozitivă între calitatea alianței și rezultatul terapiei.

Alianță. A fi și a face într-un balans bun. Ne vedem, ne auzim, suntem aici. Suntem împreună într-un anume fel, în timp ce facem. Noi, oamenii care suntem, cu priceperile, cunoașterea și eforturile noastre puse laolaltă într-un mod specific, personalizat. Noi, cu istoria noastră de viață pe care încercăm să o valorificăm în prezent, dacă e adecvat, mai degrabă decât să o lăsăm să ne încurce sau să o ignorăm. Și asta face ca încrederea și rezultatele să apară mai repede.

Focus pe resurse

Deși nu au fost suficiente răspunsuri pentru a avea o statistică relevantă, observ o tendință: sunt mai puține exemple de ”priceperi”. Pot fi multe motive pentru asta. O ipoteză e aceea că se pune focus pe ce ar fi de îmbunățit. Mă întreb dacă acest fel de a ne vedea în rolul profesional e constructiv pe termen lung. Dacă nu poate fi copleșitor uneori.

În cazul în care ești unul dintre oamenii care se îndoiesc de priceperea lor profesională, poate că n-ar strica să-i întrebi pe cei de lângă tine, care te cunosc, cu care ai făcut proiecte, ce apreciază la tine, ce faci foarte bine. Ce ai făcut (ca) pentru ei și a contat. Ce consideră că ai făcut cu grijă, gândindu-te la cine primește. Și să pornești de acolo.

HOMO VIVENS

Vorbind de feedback… Practica deliberată și rolul ei pentru măiestrie

Sunt multe teorii, mituri și cercetări în legătură cu expertiza într-un domeniu, începând cu celebra dezbatere înnăscut-dobândit (nature-nurture). Ce contează mai mult: datele genetice, talentul sau mediul, stimularea darurilor naturale?

Sigur ai auzit și tu că 10.000 de ore de practică te transformă în expert sau – varianta instagramabilă – că un curs intensiv de 2 ore îți asigură competența x.

Modelul lui Anders Ericsson ne propune ideea că practica deliberată într-un domeniu e o componentă importantă a expertizei. Practica deliberată nu înseamnă pur și simplu „să repeți mult”, ci să lucrezi intenționat cu anumite componente ale performanței, identificate prin feedback, la un nivel tot mai complex.

Schema este aproximativ: încercare → feedback → ajustare cu focus pe puncte slabe → repetare → creșterea dificultății

Și acum o întrebare-cheie: dacă facem din ce în ce mai bine ceea ce facem, trăim împlinire, sens, o viață bună?

Pentru că am lucrat în cabinet cu oameni care sunt experți validați în domeniile lor – fie chirurgie, fie artă, antreprenoriat sau psihoterapie. Oameni care încă se dezvoltă profesional și care fac mult bine în jur, fiecare cu priceperile sale. Care au o viață socială, poate niște pasiuni sau vacanțe frumoase. Și care au venit să caute altceva…

Homo vivens sau unde intră umanitatea în ecuație?

Am început această temă de la omul care face pentru un alt om. Nu doar ca un tehnician care-și optimizează variantele de intervenție, un homo faber. Nici ca un model AI deep learning, căruia putem să-i delegăm activități tot mai complexe, irealizabile chiar de către oamenii cei mai pricepuți sau de către echipe de experți bine antrenate.

Ce face un om pentru un alt om sau împreună cu un alt om și e unic? Ce este un homo vivens?

Schițez câteva nuanțe ale acestui portret și îmi asum subiectivitatea lui:

• e cineva care se joacă, râde, plânge, mângâie, are fiori de plăcere și de frică, simte plenar uimire, e vulnerabil și știe asta;
• trăiește și e parte din viață, din țesătura lumii și în același timp învață despre ea și se străduiește să progreseze;
• are un corp, se bucură și suferă în legătură cu asta, are stări, senzații și emoții într-un continuum materie-cogniție-conștiință;
• încearcă să construiască, să anticipeze, să controleze și constată sistematic că puterea și fragilitatea sunt inseparabile;
• are ceea ce se numește ”skin in the game” lângă un semen al lui și fiecare simte despre celălalt, mai devreme sau mai târziu, dacă această prezență e autentică sau simulată;
• înflorește în mijlocul naturii și în relațiile bune, în care simte păsare;
• reușește să iasă din paradigma mai mult, mai bine, versiunea 7.0, să accepte și să trăiască finitudinea, să iubescă viața așa cum e.

Dincolo de toate, dacă mă întrebi, să fii homo vivens în zilele noastre e o treabă bine făcută.

P.S. Sunt recunoscătoare organizatorilor și participanților la 2 evenimente minunate la care am fost în această lună: ComBuild Summit by Social Seeds și Unfinished Festival – Multiplicity. M-au inspirat pentru acest articol, pentru munca, viața și relațiile mele.

Dana, un om